Brand voice

Foto | Întrevederea ministrului apărării naționale, vrânceanul Angel Tîlvăr, cu reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA

Ziarul de Vrancea
14 aug 2023 766 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă se anunță faptul că  Ministrul apărării naționale, vrânceanul Angel Tîlvăr, a avut joi, 10 august, la sediul instituției, o întrevedere cu ambasadorul  James C. O’Brien, din cadrul Departamentului de Stat al SUA și cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec.

 În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală româno-americană, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, precum și aspecte relevante pentru situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

„Parteneriatul strategic româno-american este mai puternic ca oricând. România este astăzi un partener de încredere și valoros, demonstrează ambiție, voință politică, capacitatea de a contribui la implementarea priorităților comune viitoare, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiune”, a declarat ministrul apărării naționale.               

Oficialul român a salutat adoptarea, la 27 iulie, în Senatul Statelor Unite, a Legii de Autorizare a Apărării Naționale (National Defense Authorization Act), care include și Legea privind securitatea Mării Negre, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney. Acest aspect reprezintă o reconfirmare a angajamentului și sprijinului constant al SUA pentru stabilitatea regională, regiunea Mării Negre fiind o zonă de interes strategic pentru NATO, fapt confirmat și în declarațiile ultimelor summit-uri aliate de la Madrid și Vilnius.

Ministrul Tîlvăr a condamnat ferm atacurile nediscriminate ale Federației Ruse asupra infrastructurii civile de export a grânelor ucrainene, cu impact asupra securității alimentare globale. De asemenea, a evidențiat sprijinul României față de partenerul ucrainean.

Ministrul apărării naționale a reconfirmat angajamentul României pentru asigurarea securității regionale și a mulțumit partenerului american pentru prezența persistentă a forțelor armate ale SUA în România și în regiunea Mării Negre, cel mai important pilon al consolidării posturii aliate de descurajare și apărare pe flancul estic.

Biroul de Presă

Informații + fotografii transmise prin intermediul comunicatului de presă 287​ din 10 august 2023 editat de biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.