Brand voice

Deputatul PNL de Vrancea Ion Ștefan îi sprijină în lămurirea situației pe vrâncenii proprietari de pădure din zona Fitionești

Ziarul de Vrancea
24 apr 2019 1337 vizualizări
Sute de vrânceni proprietari de pădure din Fitionești, somați de ANAF să plătească impozite pentru situații prescrise

Declarație de presă

Am răspuns, luni după-amiază, invitației făcute de sătenii din comuna Fitionești, în încercarea de a găsi o soluție la o problemă cu care se confruntă nu mai puțin de 450 de persoane din localitate. Oamenii s-au trezit, în aceste zile, cu adrese de la ANAF, Serviciul Fiscal Orășenesc Panciu, prin care sunt înștiințați că ar trebui să depună declarații privind venituri obținute din silvicultură. Mai mult, oamenii au primit hârtii de la ANAF pentru venituri obținute în 2013, adică acum mai bine de cinci ani, termen care însă, potrivit legii, implică prescrierea.

Sătenii din Fitionești susțin că nu au primit lămuriri la ghișeele ANAF din Panciu și că au cerut întrevederi cu cei din conducerea instituției financiare de la Focșani. O discuție lămuritoare ar urma să fie programată și la Prefectura Vrancea, pe aceeași temă a impozitării veniturilor obținute în silvicultură, pentru că astfel de adrese ar fi fost trimise către mii de proprietari de pădure din întreg județul Vrancea.

Cel puțin în cazul celor din Fitionești, oamenii reclamă că adresele de la ANAF vin după mai bine de cinci ani și că în cifrele notate de oficialii de la Finanțe s-ar fi strecurat inadvertențe majore între ceea ce au marcat oamenii în pădure și lemnul care ar fi fost, efectiv, tăiat. De altfel, în adresele nominale, aceste cantități de lemn supuse impozitării sunt scrise cu pixul, fără a putea fi autentificate cifrele invocate. 

Am discutat atât cu prefectul județului, Sorin Hornea, cât și cu șeful ANAF județean, Ciprian Iamandi, care au programat în aceste zile întâlniri cu oamenii în vederea lămuririi situației. Voi urmări evoluția situației îndeaproape pentru că aceasta afectează, așa cum am menționat mai sus, mii de vrânceni.

Deputat Ion ȘTEFAN

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.