Brand voice

Senatorul vrâncean Angel Tîlvăr: ”Există un potențial de colaborare foarte mare între România și Estonia”

Ziarul de Vrancea
20 mai 2021 931 vizualizări

​​La Senatul României, domnul Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a avut o întrevedere cu doamna E.S. Ingrid Kressel Vinciguerra, Ambasadorul Estoniei în România. 

​În cadrul discuțiilor au fost abordate teme ce privesc alcătuirea și stadiul Planurilor de Reziliență și Redresare de către ambele state,  perspectivele dialogului interparlamentar, schimbul de opinii legat de situația sistemului de învățământ din Estonia și din România precum și digitalizarea și efectele ei.

A fost adus în discuție și fenomenul de fake news și reziliența statelor și populației la dezinformare și propagandă, în special în contextul pandemiei de Covid-19. 

​Domnul senator Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, și-a exprimat aprecierea pentru bunele relații bilaterale  care s-au aprofundat între România și Estonia după deschiderea Ambasadelor la Tallinn și București, dar a subliniat faptul că, din punct de vedere economic, există oportunitați insuficient fructificate. 

De asemenea, senatorul Tîlvăr a subliniat că relațiile bilaterale se bazează pe un dialog deschis, pe interese similare în materie de apărare și pe viziuni comune pe multiple dosare de actualitate ale agendei europene și a accentuat faptul că există o coordonare foarte bună între Estonia și România și în cadrul organizațiilor internaționale (NATO, ONU) precum și în formate regionale (I3M, B9).

​Legat de fenomenul de fake news, atât E.S.Ingrid Kressel Vinciguerra, Ambasadorul Estoniei în România cât și domnul senator Angel Tîlvăr au subliniat importanța existenței unei strategii în fața fenomenului de propagandă și a știrilor false și au discutat despre impactul negativ pe care îl au acestea.

​În încheiere, domnul președinte, Angel Tîlvăr,  a evidențiat importanța menținerii cooperarii bilaterale, având în vedere dialogul constant, din ultimii ani, inclusiv la nivel de comisii pentru afaceri europene oarecum și a grupurilor de prietenie și a exprimat speranța că situația epidemiologică va permite cât de curând reluarea întalnirilor directe.

Angel Tîlvăr-Senator PSD de Vrancea

Comunicat de presă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.