Despre copiii care nu intră în statistici
Declarație de presă deputat PNL de Vrancea Ion Ștefan
Săptămâna aceasta s-a încheiat Evaluarea Națională, considerat primul examen cu impact asupra elevilor, la terminarea clasei a VIII-a. Pe unii rezultatele i-au mulțumit, pentru că elevii sârguincioși au ieșit, așa cum și merită, în față! În Vrancea, avem 21 de medii de 10 curat pentru care trebuie felicitați, la un loc, elevi, profesori și părinți! Din păcate însă, realitatea de pe site-ul Ministerului Educației arată și partea mai puțin fericită a sistemului nostru de învățământ, numeroși copii care au ales să nu participe la această testare, dar și elevi care nu au reușit medii de peste 5.
În județul Vrancea, din peste 2.600 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a, mai mult de o sută au decis să nu se înscrie la Evaluarea Națională, majoritatea din mediul rural. Trist dar adevărat, domnilor guvernanți, domnilor de la Ministerul Educației! În această perioadă, nici nu mai știm pe cine să tragem la răspundere pentru că Guvernul PSD și-a arătat iresponsabilitatea și incapacitatea de a conduce decent Ministerul Educației, rămânând ”repetent” în fața colegilor de la PSD. Și de slabi ce au fost miniștrii, Liviu Dragnea a ales să pună tot un ”repetent” în fruntea Guvernului!
Ce se întâmplă cu acești copii care își închid toate porțile spre educație, spre o viață mai bună, spre un viitor diferit de munca la sat? Ce opțiuni mai au ei din acest punct al vieții lor?
De asemenea, din cei peste 2.600 de elevi care trebuiau să susțină Evaluarea Națională în Vrancea, aproape 800 nu au reușit să obțină o medie mai mare de 5 la acest test, la limba și literatura română și la matematică! Făcând astfel un calcul, aflăm un rezultat extrem de trist: aproape o treime din elevii de a VIII-a din Vrancea nu au promovat acest examen!
Un rezultat care ar trebui să pună pe gânduri oameni ai școlii din județul Vrancea, dar mai ales pe cei de la București, din Ministerul Educației care, prin aceste rezultate slabe, atentează la siguranța statului. Iar situația din Vrancea se regăsește și în restul țării! Ce stat va mai fi România cu cetățeni analfabeți, fără educație, fără viitor? Vrem în continuare o țară de asistați social?!
Solicit viitorului ministru al Educației să găsească rapid soluții pentru ca România să iasă de pe harta analfabetismului, a abandonului școlar și pentru ca celor aproape o mie de elevi respinși la Evaluarea Națională în Vrancea, dar și celor în aceeași situație din întreaga țară, să li se poată deschide calea cunoașterii și școala să nu mai fie o corvoadă! Dreptul la educație este garantat de Constituție, domnilor din PSD, nu vă mai bateți joc de viitorul copiilor noștri!