Ce a văzut Nicolae Iorga la Focșani
La începutul secolului XX Nicolae Iorga a plecat să-i caute pe români. În toate orașele prin care a trecut, după o scurtă trecere în revistă a clădirilor, parcurilor, arhitecturii, Iorga iscodea după români.
La începutul secolului XX, când a plecat la drum prin teritoriile Vechiului Regat (n.r. – Regatul României înainte de Primul Război Mondial), istoricul Nicolae Iorga nu s-a gândit la turism, adică la promovarea unor orașe sau trasee – deși textele sale au primit în timp eticheta de cărți de căpătâi ale turismului nostru poetic.
A fost mai degrabă o călătorie de cunoaștere a ceea ce în câțiva ani avea să devină România Mare. O călătorie de cunoaștere pentru autor, dar și pentru români. Nicolae Iorga a plecat să-i caute pe români. În toate orașele prin care a trecut, după o scurtă trecere în revistă a clădirilor, parcurilor, arhitecturii, Iorga iscodea după români.
Din textele sale se conturează cu ușurință portretul străinului (evreul, grecul, turcul) afacerist, bancher, comerciant care se bucură de frumusețile și bogățiile unei țări care nu-i aparține. De partea cealaltă e românul sărac, neșcolit, murdar, cetățean de mâna a doua în propria lui țară. Aceste descrieri care se desprind din rândurile călătorului Nicolae Iorga vor sta la baza viitoarelor sale discursuri rasiste.
Parte din călătoriile istoricului se găsesc în volumul Drumuri și orașe din România, publicat în 1904. Am ales pentru acest episod din Pixul cu mină descrieri ale unor orașe pe care puțini le-ar cataloga ca fiind turistice. Acum 120 de ani Nicolae Iorga le găsea fermecătoare.
Citiți în continuare ce a scris Nicolae Iorga că a văzut la Focșani
Strade minunate și multe dintre dânsele chiar drepte. Iarăși frumoase clădiri administrative, printre care se deosebește o prefectură care e un adevărat palat de mic dinast german.
(…) Sunt trei Focșani. Focșanii vilelor, cuprinzând de-a lungul a două strade paralele edificiii boierești de toată frumusețea. În acest colț parfumat, gătit, înflorit, e apoi atâta liniște, atâta seninătate, pe care o respiri cu aerul însuși…
Apoi Focșanii mahalalelor, cu căsuțe, flori de nalbă și de rujă, cu fete în haine de duminică, sorbind răcoarea cu ochi mari negri în umbra porților. Aici ar fi bine să iei dulceți moldovenești, să bei un pahar cu apă rece și să pleci făcând un compliment.
Și în fine – cruță-ne Doamne de întinderea molimei – Focșanii rasei rătăcitoare a lui Sem, Focșanii mizeriei, goanei flămânde după bani, mirosurilor de ghetto, de ciumărie asiatică. (…) Abia ici și colo, un brutar, un cizmar, un bărbier e neamul nostru. Încolo, pe trotuar, în prag sau în dosul ferestrii vezi nasurile coroiate, ochii fără gene, revărsarea de cărnuri ale învingătorilor noștri economici.
Citiți întreg articolul publicat de site-ul beta.dela0.ro accesând titlul alăturat:Ce a văzut Nicolae Iorga la Caracal, Turnu Măgurele sau Focșani
