Foto-reportaj: Călătorie “Prin Focşaniul anului 1932”- Episodul1
Un album de familie ne poartă înapoi în timp, în Focşaniul interbelic
Un nou album de fotografii în posesia căruia ne aflăm, de data aceasta unul romanesc, ne întoarce în timp în Focşaniul interbelic. Traian Lungu, militar de carieră, născut în satul Răduleşti a avut inspiraţia de a pune la un loc peste 200 de fotografii realizate în Focşani, în satele apropiate de municipiu, dar şi de pe litoralul romanesc.
“O înlănţuire de instantanee prinse în obiectivul aparatului de fotografiat între anii 1929-1940”, este titlul pe care locotenentul Lungu l-a dat albumului realizat undeva după 1968,cand acesta se afla în amurgul vieţii.
“Cum intru pe poartă, întreagă acea lume de demult şi care a apus rand pe rand, ca prin farmec, vine în întampinarea mea, mă însoţeşte pas cu pas, prin toate ungherile ce-mi fac plăcere să le mai revăd şi după ce plimbarea ia sfarşit şi poarta s-a închis în urma mea, o linişte de mormant s-aşterne peste tot ce a apus de mult”, îşi descria Traian Lungu albumul într-una din filele acestuia.
Fiecare dintre fotografii are o informaţie succintă, adesea hilară. Pagina cu care debutează albumul este intitulată “Prin Focşaniul anului 1932” şi cuprinde mai multe poze cu edificii din oraşul nostru, unele modificate parţial, altele rămase neschimbate pană azi iar altele dispărute cu totul. Dintre acestea se remarcă o panoramă a Primăriei din actuala Piaţă a Unirii, fotografie făcută de pe acoperişul Berăriei “La Peştele de Aur”. De asemenea, o altă fotografie valoroasă prezintă fosta Uzină Electrică a oraşului. Dacă nu ar fi fost demolată în timpul regimului comunist, clădirea s-ar fi situat cam pe locul parcării din spatele sediului Crucea Roşie Vrancea. În afară de fotografia cu primăria toate celelalte au fost făcute pe timp de iarnă. Dată fiind bogăţia de informaţie vizuală a albumului familiei Lungu o să prezentăm fotografiile în cateva episoade distincte. Locotenentul nostru s-a legat de Focşani prin căsătoria cu o focşăneancă, casa acesteia păstrandu-se pană în zilele noastre.Casa, cei doi soţi şi viaţa lor cotidiană vi le prezentăm în episodul doi. (Sorin TUDOSE)
Foto2: Primăria pe vremea cand mai avea arhitectură
Foto3: Uzina Electrică - spaţiu de parcare în spatele Crucii Roşii
Foto4: Palatul Administrativ
Foto 5: Tribunalul
Foto 6: Biserica Sf. Ioan din Piaţa Unirii
Foto7: Bustul N. Săveanu – azi bustul Ştefan cel Mare
Foto 8: Banca Naţională
Foto 9: Teatrul “Pastia”
Foto 10: Statuia Independenţei
Foto 11: Liceul Unirea