Orașul Panciu

Recital de cântece și ilustrație de lumânări Panciu 60+, la Ora Pământului

Ziarul de Vrancea
25 mar 2018 1632 vizualizări

Cea de-a zecea participare a orașului Panciu la evenimentul anual „Ora Pământului” a fost marcată sâmbătă, 24 martie 2018, cu o ilustrație de lumânări Panciu 60+ și un recital de cântece interpretate de Corul Cantabile, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” - dirijor: prof. Andrei Igor Manovici, căruia i s-au alăturat și elevi de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” , îndrumați de profesorul Silviu Roșu.

Recitalul, intitulat „Cantus Mundi - Ora Pământului”, a făcut parte din Programul Național „Cantus Mundi“, coordonat de către Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin“ și reglementat prin HG 821/2014 de către Guvernul României. 

Ambele manifestări s-au desfășurat pe esplanada din Parcul Central, în intervalul orar 20.30-21.30, când iluminatul public și ambiental de la instituțiile publice a fost oprit, pentru a atrage atenția asupra problemelor de mediu actuale. Patrule mixte, ale Poliției, Jandarmeriei și ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, au asigurat desfășurarea în condiții optime a evenimentelor prin derularea de acțiuni de prevenire a manifestărilor antisociale, atât în zona centrală, cât și în cea periurbană, respectiv în cartierele Satu-Nou, Crucea de Jos, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu.

„Le mulțumesc tuturor participanților - elevi, profesori, părinți, locuitori ai orașului - care au ignorat temperaturile scăzute și au contribuit la reușita evenimentului. Țin să le mulțumesc tuturor partenerilor care au fost și anul acesta alături de Primăria Orașului Panciu la «Ora Pământului»: Liceul Tehnologic «Al. I. Cuza», Liceul Teoretic «Ioan Slavici», Casa Orășenească de Cultură «Mihai Eminescu» Panciu, Clubul «ECO MED» și Asociația «Lumea lui Pinocchio». De asemenea, mulțumesc Poliției Orașului Panciu, Secției 2 de Jandarmi, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Panciu și Poliției Locale, pentru acțiunile de asigurare a ordinii publice. Nu în ultimul rând, le mulțumesc instituțiilor publice și agenților economici care au dat curs invitației noastre de a întrerupe iluminatul ambiental, contribuind, astfel, la atingerea scopului urmărit de evenimentul «Ora Pământului»“, a afirmat primarul Iulian Nica.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.