Orașul Odobești

In memoriam SPIRIDON GÂRNEAȚĂ

Romeo-Valentin MUSCĂ
13 dec 2020 4028 vizualizări
Pe 12 decembrie este onomastica primarului filantrop Spiridon Gârneață, din dania căruia s-a născut mare parte din inventarul Primăriei Odobești.

Pe site-ul instituției noastre (http://culturaodobesti.ro) am prezentat date și informații despre donația sa. Astăzi însă este onomastica acestui odobeștean curajos, care a luptat toată viața cu sabia și flinta pentru a apăra Odobeștiul de cotropitorii ruși, greci și turci, iar prin testament a cerut un singur lucru: să-i fie respectată memoria. Mormântul său se află la Biserica Ovidenia din Dealul Odobeștilor, pe latura de nord a altarului, protejat de un grilaj construit de urbe între cele două războaie mondiale, iar o cruce din fier forjat îi menționează numele. Nu am fi scris aceste rânduri, dar în 2010 am publicat volumul Creștinătatea Odobeșteană (disponibil în pdf în curând pe site-ul instituției) în care consemnam faptul că există o tendință de a se pierde memoria localității prin distrugerea monumentelor funerare din cimitire. Începând cu cimitirul de la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, unde crucile de piatră ale fondatorilor orașului au fost adunate într-un colț al cimitirului, iar pe locul mormintelor au fost ridicate mausolee din gresie și faianță ale biruitorilor tranziției; continuând cu Cimitirul Public din Dealul Odobeștilor, unde cavoul familiei Curețeanu (care a construit și donat orașului, Școala din fața Bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul) a fost ocupat și numele Curețenilor au fost șterse cu dalta de pe monumentul funerar; culminând cu cimitirul de la Biserica Ovidenia. Din păcate, situația s-a deteriorat, descoperind cu ceva timp în urmă că mormântul defunctului primar Spiridon Gârneață a fost ocupat de o familie din localitate, deși este un monument funerar care aparține istoriei localității. După modelul cavoului Curețeanu, nu este exlcus ca într-o zi să dispară crucea cu numele fostului edil. Blamăm distrugerile cauzate de regimul comunist, dar după 1989, în epoca libertăților și drepturilor absolute, în România au fost distruse mai multe obiective de patrimoniu. Suntem de părere că un om care a donat toate bunurile sale localității, pe care a slujit-o cu arma în mână, merită după moarte să aibă parte de un loc de veci și de respect din partea noastră.

Veșnică aducere aminte viteazului odobeștean Spiridon Gârneață!

Dr. Romeo-Valentin Muscă

http://culturaodobesti.ro/.../spiridon-garneata-primarul.../

Text informații+ foto:Casa de Cultură Odobești

 

Citiți și:Spiridon Gârneaţă, cel mai generos primar al Odobeştiului;

Galerie foto | Spiridon Gârneață, primarul filantrop al Odobeștilor veacului XIX


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.