„Astăzi (n.r. luni 9 august 2021), niște părinți își îngroapă copiii. Odată cu trupurile strivite între fiarele contorsionate ale unei mașini oarecare, își acoperă cu pământ și propriile suflete. Oamenii aceștia - părinții a căror durere nu o poate înțelege nimeni, nici alți părinți care au trecut prin aceleași chinuri, pentru că fiecare trăiește în mod unic orice experiență- nu vor mai fi niciodată întregi.

În noaptea cu pricina, pentru că mă treziseră tunetele și fulgerele înfiorătoare, am auzit sirenele salvatorilor. Probabil că multă lume le-a auzit, lume din oraș sau împrejurimi, toți ne-am rugat în sinea noastră să nu fie ceva foarte grav. Nu știu alții cum simt, dar mie, când aud sirene, mi se face pielea «de găină» și mă rog ca omul acela spre care se îndreaptă salvatorii să trăiască. Nu pentru că sunt eu cel mai empatic om de pe Pământ, ci pentru că, într-o zi, s-ar putea să fiu eu cea care are nevoie de o rugăciune, fie ea și din partea unui străin.

Astăzi, niște semeni de-ai noștri, oameni, părinți ca noi, își iau rămas bun de la ființele cele mai dragi lor. Haideți să încetăm să îi mai îngropăm și noi încă o dată, haideți să ne rugăm să rămână întregi măcar la trup după această zi! Pentru ei, spre deosebire de noi, cei care ne bucurăm de zâmbetele, reușitele, prezența copiilor noștri în continuare, viața nu va mai fi niciodată la fel. Cine suntem noi să îi judecăm și să le cerem socoteală pentru cum și-au crescut și educat copiii?! Vă imaginați un părinte care, atunci când pleacă de acasă, îi spune copilului: «Du-te în oraș, impresionează-ți prietenii cu noua ta achiziție, condu cu 200km/h! Ia-l și pe cutare sau cutare cu tine, dacă e să mori, să nu fii singur!»?!

Supuneți-vă conștiința la un minim efort și întrebați-vă ce fac copiii voștri, bine educați de altfel, când ies în oraș! Cu cine sunt, ce muzică ascultă, cu ce prieteni își petrec timpul, în ce mașini urcă, pentru că nu întotdeauna fac doar ceea ce credem sau sperăm noi că fac. Amintiți-vă cum era viața voastră la 18, 20, 30 de ani, ce planuri aveau părinții pentru voi și cât de puțin coincideau cu planurile voastre.

Și, cel mai important, haideți să ne îmbrățișăm, să ne sărutăm copiii pe frunte când ies pe ușă, când pleacă la școală sau mergem la serviciu, pentru că niciodată, dar niciodată nu cunoaștem planul lui Dumnezeu cu ei sau cu noi! Fiți oameni, dar, mai ales, fiți onești și nu acuzați, nu judecați, încetați să mai aruncați cu pietre în semenii voștri. Dacă ai noștri nu au bolizi sau haine de firmă, nu e pentru că vrem să le dăm o educație aleasă, ci pentru că, în majoritatea cazurilor, nu ne permitem! Haideți să lăsăm strugurii pe curpenii lor și să îi culegem doar pe cei la înălțimea cărora ne putem ridica, cel mult pe vârfuri. Nu vă cocoțați pe schele de pe care riscați să alunecați la cea mai mică adiere de vânt doar pentru satisfacția de a privi lumea de sus pentru o clipă.

Nu îi cunosc pe acești părinți, iar pe copii, doar din vedere. Și da, întorceam, ca mulți alții, capul după ei și mașinile lor când, ca alte sute de copii, ieșeau cu prietenii prin oraș. Făceau parte din acest peisaj și mă bucuram să îi mai văd o dată, și încă o dată, ,,pe centru” sau în peco, unde râdeau la un suc cu prietenii. Copii, mai mari sau mai mici, prieteni cu Dani Mocanu sau nu, oameni cu drepturi depline ca și noi, ceilalți. Dreptul la a-și trăi fragila viață așa cum au simțit, până în ultima clipă.

Bucurați-vă de mult sau mai puținul pe care îl aveți fără să schingiuiți suflete deja schimonisite de soartă! Spuneți un «Doamne ferește!» dacă simțiți, iar dacă nu, nu spuneți nimic și mergeți mai departe, dar nu mai săpați cu propriile unghii gropi în care să aruncați semeni deja căzuți la marginea prăpastiei. Întindeți mai des o mână salvatoare, e de un milion de ori mai demn și mai uman. Dacă o aveți ocupată cu griji și ambiții personale, treceți pe cealaltă parte a străzii și prefaceți-vă că nu ați observat nevoia celuilalt, că nu ați auzit strigătul de ajutor.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei trei tineri și alte zeci, sute, care, prin planul lui Dumnezeu, au plecat mult prea devreme!

*Text preluat de pe contul Cristina Murguleț*

Subscriu!

Text informații:Ana Maria Moroşanu