Colțul colaboratorului ZdV poet | Balada aurului verde
Să plângi, codrule, de mine
Că nu pot veni la tine,
Că zac, codrule-n mormânt
Sub o tonă de pământ,
Cu țărâna pe cavou
Ucis de dușmanul tău!
Plângea sufletul din mine
Când vedeam jalea din tine,
Nu te puteam apăra,
Nu te mai puteam salva.
Pe unul din colegii mei
Care s-a luptat cu ei,
L-au împușcat cu arma lui,
L-au aruncat în pârâu
Și i-au pus arma la cap,
Spunând că s-a descărcat.
Ne-au lăsat fără pădure,
Iar cine-o ajută să crească
I-e frică s-o mai păzească
Să nu aibă soarta noastră...
Cea mai mare bogăție,
Din frumoasa Românie,
Au furat-o, au vândut-o,
Peste tot au schilodit-o!
Ce-aveam mai frumos în țară
Au dus-o cu toții afară!
Oare, nimeni, nu vede
Că încet, încet se pierde
Scumpul nostru ”AUR VERDE”!?
Vara tare ești frumoasă,
Cu peruca ta stufoasă
Retușezi ce-a mai scăpat
De unde hoții au furat.
- Cum să nu fii, dragă tristă?
Iarna iar rămâi dezgolită
Se vede din munții înalți,
Cu câți frați ai mai rămas.
Vara când ești îmbrăcată
Nu te vedem multilată,
Dar când vine iarna grea
E vai și-amar de viața ta.
Pădurice, draga mea,
Roagă-te lui Dumnezeu
Să ai și tu stăpânul tău,
Să ai și tu apărători,
Mai ales de sărbători.
Vai de falnicul copac
Ce rămâne mutilat...
Brazii care-s mai frumoși
Cei mai mici tăiați de hoți,
Și-i vinde fără rușine,
Că n-au teamă chiar de nimeni!
Trec mașinile și cară,
Ca marfarele prin gară.
Se uită lumea mirată
La pădurea secerată,
Cum de hoți este furată
Și de nimeni protejată.
(Gina Muscă)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
