Colțul cititorului ZdV poet Toamna a rămas o amintire
Scumpă toamnă și frumoasă,
Din coroana ta cea deasă
Frunzele au început să cadă,
Doamne Sfinte, ce mai roade!
Nuci și pere și gutui,
Mere galbene aurii
Prune vinete, albăstrii
Bune de făcut răchii,
Strugurii și ei așteaptă
Să fie strânși, recoltați,
Să umple benele bine
Fetele din sat să vină,
Mândre, vesele fecioare
Și să-i calce în picioare,
Din bene în teasc băgate
Să bei vin pe săturate.
Străbunii așa-i zdrobeau
Și suta de ani trăiau.
Feciorii cu ciubere pline,
Cărau ca niște albine
În bene le aruncau
Și fetele îi călcau.
Pe ele ochii puneau
Ș-apoi nuntă mare făceau.
Timpurile au trecut
Tradițiile s-au pierdut
Fecioarele au dispărut
Acum roada din ciubăr
O bagă în zdrobitor,
De la zdrobitor la vană
Apoi îi duce la CRAMĂ!
Acum totul s-a schimbat
Nu mai e ca altădat.
S-adunau oamenii în sat
Mai tăiau câte un mânzat
Și beau din vinul recoltat.
Toamna nunțile porneau
Flăcăii se însurau,
Prin sate cu bucurie
Și cu multă veselie,
Cât era toamna de lungă
Era nuntă după nuntă.
Lucrau țăranii la STAT,
Aveau timp și de distrat,
Acuma nu mai muncesc
Stau la poartă și bârfesc.
Toți, cu multă bucurie
Așteptam toamna să vie,
Cu-nceputul școlilor
Și farmecul nunților
Era lumea mai săracă,
Dar de bucurii bogată.
A uitat lumea de mult
De frumosul anotimp.
(Gina Muscă)