Jurnalism cetatenesc

Astăzi despre

Ziarul de Vrancea
21 apr 2018 1038 vizualizări

Immanuel Kant (n. 22 aprilie 1724,[1][2][3][4][5] Königsberg, Prusia[6] – d. 12 februarie 1804,[1][2][3][4][5] Königsberg, Prusia[7]) a fost un filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania

Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În special Fichte, Schelling și Hegel

și-au dezvoltat sistemele filozofice pornind de la moștenirea lui Kant.

Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați

de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referința la concepțiile filozofice ale lui Kant.

Idei și consacrare

Așa cum o va spune în Prolegomene, a fost deșteptat din "somnul dogmatic" de lectura empiristului Hume.

Va analiza operele lui Newton, Hume și mai ales Rousseau, care, după

propriile-i cuvinte, îl aduc pe "drumul drept" și îi provoacă o

"revoluție în reflecție". Kant crezuse până atunci că sursele

cunoașterii nu se află în experiență ci în spirit, în rațiune. Aceasta

era teoria intelectualistă sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotrivă,

toate cunoștințele noastre sunt ivite din experiență. Originalitatea

filozofiei kantiene, sprijinită pe progresul fizicii de la Galilei la

Newton, va consta în încercarea unei sinteze a amândurora, ideea că

experiența și judecata permit deopotrivă cunoașterea. Așa cum va scrie

mai târziu, intuiția fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiție

este vid. Ceea ce caută Kant e înainte de toate un fundament pentru uzul

rațiunii, ceea ce implică recunoașterea limitelor puterii sale. Acestea

vor fi temele celei dintâi mari opere kantiene (scrisă în patru luni), Critica rațiunii pure,

a cărei primă ediție datează din 1781. Kant avea 57 de ani și era deja

celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevărata sa operă abia

începe.

Rațiunea nu poate cunoaște totul. Ea este deci limitată în domeniul

cunoașterii. În schimb, are o valoare în domeniul practic, așadar moral.

Aceasta este tema Criticii rațiunii practice, publicată în 1787.

Rămân prin urmare de reconciliat sferele naturii, în care condițiile de posibilitate ale cunoașterii au fost determinate în Critica rațiunii pure, și ale libertății, al cărei fundament a fost stabilit în Critica rațiunii practice. Aceasta e tema Criticii puterii de judecare care a apărut în 1790 și marchează desăvârșirea esențialului filozofiei kantiene.

În 1780 devine membru în Senatul universității, iar în 1787 membru al

Academiei de științe din Berlin. În semestrul de vară din 1786, este

numit pentru prima oară rector, titlu conferit de Frederic II.

Kant va rămâne profesor până în 1797.

De la 7 la 10 dimineața cursurile de filozofie alternează cu

antropologia, geografia fizică și uneori fizica și matematicile. Nu-și

citea cursurile ci vorbea liber, deși urma întotdeauna un manual de bază

pentru a satisface prescripțiile academice prusace. În 1794, guvernul

prusac îi interzice să se ocupe de materiile religioase în cursurile și

publicațiile sale, lucru pe care Kant îl acceptă.

Viața personală

Pentru

echitatea sa, marea știință și schimburile agreabile de idei, Kant

câștigă stima concetățenilor săi, a Universității, a auditorilor și a

foștilor săi elevi. Reputația sa e atât de mare, încât se va constitui

către 1790 o adevărată industrie a copiștilor pentru a satisface, contra

cost, numeroasele cereri de a deține cursurile sale procurate prin

intermediul copiilor realizate de studenți.

Viața lui Kant se confundă cu viața profesională și cu doctrina sa.

Nu a fost căsătorit și nu a părăsit niciodată granițele țării. Traiul

său este unul tihnit, sănătos și regulat: trezit la 5, își începe ziua

fumându-și pipa și luând ceaiul; lucrează apoi până la 7, ora primului

curs. La întoarcere, lucrează până la orele 13. E timpul prânzului,

singurul său moment de repaus din zi. Nu mănâncă niciodată singur.

Invitații săi, în număr de trei până la nouă, pentru ca ansamblul

convivilor să nu fie inferior numărului Grațiilor nici superior celui al

Muzelor, nu sunt preveniți decât în dimineața respectivă, pentru a nu

trebui să renunțe la o altă invitație: nu vin astfel decât aceia care

sunt liberi. Este foarte îngrijit asupra aparențelor persoanei sale,

motiv pentru care va inventa pentru folosul propriu o centură mecanică

(cf. portretul ironic al lui Thomas de Quincey, Ultimele zile ale lui Immanuel Kant).

Conviv apreciat, amator de vinuri bune, Kant nu încurajează niciodată

discuțiile privitoare la opera sa. Prânzul se prelungește după orele

după-amiezii, moment în care Kant se va duce să-și facă plimbarea

zilnică (totdeauna la aceeași oră, cu excepția, se pare, a zilei în care

avea să sosească curierul anunțând Revoluția Franceză; după unii,

excepțiile care i-au tulburat faimoasa plimbare rituală au fost două:

publicarea Contractului social al lui Rousseau, în 1762, pe

care-l citește complet absorbit și pierde șirul timpului, și anunțul

victoriei franceze de la Valmy, în 1792). Întors acasă, Kant lucrează

până la orele 22.

În 1797, slăbit de vârstă, renunță la învățământ și își petrece

ultimii ani din viață într-o retragere studioasă dar solitară. Moare la 12 februarie 1804,

după o lungă perioadă de slăbiciune fizică și intelectuală, în vârstă

de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Es ist gut" ("șTotulț e

bine").

Oameni veniți din întreaga regiune au dorit să participe la

funeralii. Chipul nu îi era alterat, dar corpul apărea a fi diminuat

dincolo de orice descriere. Depuse în cripta Profesorilor, rămășițele

sale pământești nu vor rămâne multă vreme acolo. Încă din 1809, până la

criptă s-a format o alee care purta numele grecesc Stoa Kantiana. La 21

noiembrie 1880, rămășițele pământești sunt transferate într-o capelă

gotică din preajma catedralei din Königsberg (astăzi, Kaliningrad), iar

mormântul său, ornat cu un bust sculptat de Schadow și o copie a Școlii

de la Atena a lui Rafael, poartă inscripționată fraza celebră din Critica rațiunii practice:

"Două lucruri umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu

crescândă și nouă, în măsura în care reflecția și le întipărește și se

atașează de ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.