Recomandate cu răspuns plătit
Şi iar se mai pune de-o toamnă,
Cand macii asudă în lan,
Pe frunze în clocot, sub mana de vie,
Adoarme nemurirea în van.
Tu, numai tu, mai vremui a ploaie,
Pe umerii mei, ca două hectare
De oase de clopot, cand munţii adună
În pieptul de foc – valvătaie.
Se pune de-o toamnă, o toamnă tarzie,
C-adorm licuricii iar iepurii-n vie
Mai cred că o ploaie-ntretaie
Drumeagul ce nimeni nu-l ştie.
O, Doamne, dă secetă lor
Celor ce nu ştiu ce-nseamnă
De ce le mai mor felinarele-n zbor
Licuricilor. Eu ştiu ce-i îndeamnă
Să-şi frangă aripile-n zbor,
La fel ca minerul ce-şi stinge lămpaşul,
Cand nu a venit prin poştă şomajul,
De-abia, doar atunci se-nfior
Vreo două stele mărunte,
Pe cer. Se întorc, iar, eroii ’napoi...
Te sărut, iubito, pe frunte.
Dar, astea sunt treburi mărunte:
- O fi, oare, vremea de-apoi?
- Nu, veşnicia şi noi, amandoi!
Corneliu Stanciu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Martor ocular, în Vrancea, al dramei țăranului român în timpul colectivizării
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
N.E.CURATU, acum 4240 zile, 3 ore, 28 minute, 54 secunde 
