Jurnalism cetatenesc

Faţă în faţă

Ziarul de Vrancea
25 sep 2012 962 vizualizări
SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PRIMAR DECEBAL BACINSCHI


    Săptămana trecută (miercuri 19.09.2012, orele 17-18) s-a petrecut un fapt de o cruzime neobişnuită şi zilnic întalnită printre noi oamenii. Acest modus vivendi pentru unii se petrece în văzul tuturor, sub ochii noştri, dar vrem să nu vedem, crezand că putem uita şi acest “fapt neînsemnat”, cand un animal, de data aceasta un cîine, este mutilat într-o tentativă nereuşită de a-l ucide.
    Adevarat, unii îngrijesc animalele care ar trebui să facă viaţa frumoasa pe Pămant, dar sunt şi unii care nu iubesc, nu îngrijesc şi ne fac viaţa urată pe Pămant. Cu ce drept, eu care vreau să trăiesc frumos, asist la acte de cruzime împotriva animalelor fără aparare? Cum le pot apară eu cand ceilalţi le schilodesc şi le omoară ?
    Am dreptul să traiesc frumos şi  în bună înţelegere cu tot ce mă înconjoară şi cu tot ce ne-a lăsat Dumnezeui în Univers şi legile făcute de oamenii buni îmi dau acest drept şi lor animalelor le dau acest drept ! Dar nu au grai să şi-l ceară! Atunci cand animalele greşesc faţă de noi, oamenii răi nu le înteleg acţiunile şi le omoară! Cu ce drept? Dar noi cand greşim faţă de animale de ce să nu fim judecaţi,  pedepsiţi şi cei incorigibili chiar omoraţi ? Legi există, în ambele situaţii, dar grav este că oameni care să discearnă nu mai există. De ce să tolerăm anomalii? Ce şi cat să mai aşteptăm? Noi ne facem viaţa frumoasă sau urată, grea sau uşoara !
    Domnule Primar Bacinschi, vă rog schimbaţi oamenii bolnavi din instituţii publice care nu acţionează decat pentru propriul interes şi nu pentru cel al colectivităţii.Tot cu ajutorul nostru, al celor mulţi îi puteţi depista şi schimba pe cei mai răi dintre răi; un exemplu daţi că vă pasă de noi şi nu mai fiţi indiferent la cat de uşor ne omoram între noi! Nu diminuaţi importanţa acestor “mici şi neînsemnate cruzimi”, asupra animalelor nevinovate, facandu-le uitate şi trimiţandu-le în incidenţa legii intenţionat, prost aplicate!
    Domului Liciu C. – “ucigaşul de caini” – dacă-i cere un “prieten de companie”, domnul Pisu – “omul la fapte mascate” – al managerului Spitalului Judeţean Sf.Pantelimon Focşani dr. Moise N., actionează îndată cu echipa de intervenţie UMO şi AXEL, cu trei pană la cinci hingheri deodata, ajutaţi şi de gardianul din poarta spitalului Goinea (angajat al firmei “Alexandrion” ) organizează rapid un comando pentru a prinde  egal a omorî doi caini bătrani şi inofensivi din curtea spitalului, pe care dr. Bălan, din bani proprii, i-a vaccinat, sterilizat şi hrănit cu acceptul dumneavoastră d-le Bacinschi şi pe care îi îngrijeşte tot personalul iubitor de frumos, căci mancare  rămane nedată bolnavilor învoiţi!
    Deşi SPITALUL, reprezinta o speranţă de viaţă prin întreg personalul său, răul a prins rădăcini şi medici Mengel şi-au facut culcuşul aici, care la un apel de exterminare al celor doi caini, cand dr.Bălan este în concediu de odihnă, declanşează valenţele cruzimii din lanţul ierarhic al spitalului!
    Conducerea spitalului ar trebui să “extermine” cele două dozatoare de cafea (unul neracordat la reţeaua de apă curentă, se pune apă cu galeata în el!), cat şi chioşcul de alimente; toate amplasate în incinta aceleiaşi clădiri cu Secţia Boli Infecţioase, Oncologie, Boli Nutriţie, Hematologie, Gastroenterologie. EXISTAND PERMANENT RISCUL CONTAMINĂRII ŞI TRANSMITERII – BOLILOR CONTAGIOASE, BOLILOR TRANSMISIBILE, ÎN RANDUL COMUNITĂŢII ÎN CARE MUNCIM ŞI TRĂIM, PUTAND DECLANŞA GRAVE EPIDEMII! ŞI ACEST PERICOL – BOMBA CU EFECT ÎNTARZIAT – EXISTĂ ŞI FUNCŢIONEAZĂ LA VEDERE SUB OCHII TUTUROR FACTORILOR RĂSPUNZĂTORI! FAC ACEASTĂ SESIZARE ÎN DUBLA CALITATE, DE CETĂŢEAN ŞI DE MEDIC PRIMAR ŞI SPECIALIST ÎN BOLI CONTAGIOASE ŞI EMIDEMIOLOGIE, CU VECHIME ÎN ACEST DOMENIU DE 43 DE ANI ŞI HĂRŢUITĂ / HĂITUITĂ DE CEI DIN BREASLA MEA, DE MULŢI ANI PRECUM CEI DOI CÎINI DIN CURTEA SPITALULUI !
       

DR.BEATRICE BALAN SUB JURAMANTUL LUI HIPOCRATE.


       


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
florin, acum 4250 zile, 10 ore, 26 minute, 45 secunde
cum dau de dvs.? impartasesc aceleasi idei.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.