Jurnalism cetatenesc

Bancul zilei

Ziarul de Vrancea
18 iul 2012 1270 vizualizări
Cele mai noi bancuri despre suspendarea lui Băsescu

• Băsescu a spus că o suspendare merge cu un vin bun.
• Geoană i-a spus Mihaelei: „Uite ce bine că n-am ieşit preşedinte, că acum pe mine mă suspendau!”
• Mii de tineri au ieşit în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva faptului că au trecut deja zile bune de când nu ştiu împotriva a ce protestează
• Crin Antonescu a profitat de ocazie pentru a sărbători faptul că e prima dată când vine trei zile consecutiv la Parlament.
• Parlamentul trebuie să decidă azi şi cine va avea grijă de EBA după suspendare
• În timpul şedinţei, profitând de neatenţia presei, Victor Ponta şi-a mai trecut câteva titluri universitare în CV
• Crin Antonescu a cerut de câteva ori plenului să facă linişte, că e obosit
• Deşi se află de doar câteva minute la Parlament, Băsescu a reuşit să încalce Constituţia de încă trei ori.
• Parlamentarii USL au cerut pedeapsa maximă pentru Băsescu: suspendarea cu executare
• Ponta aşteaptă să se termine toate discursurile, ca să aibă de unde să se inspire pentru luarea lui de cuvânt


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.