Gînduri de la suflet la suflet
Răsună paşii ritmic pe treptele căderii,
Sînt paşii vieţii-n grabă spre negura uitării.
Sînt trist şi singur; singur şi trist iar;
Răsună paşii vieţii în sufletu-mi altar.
Gîndesc aiurea; mă ustură gîndul,
E gol; e gol şi-n mine, bate vîntul.
Vrea să mă spulbere şi nu e greu,
Că sînt zdrobit de lupta zilnică cu eu-l meu.
Se scurge sufletul: clipă cu clipă;
Ce sînt în lumea asta? O nimică!...
Zadarnic meditez, în van visez
Şi nici la lovituri nu mă mai eschivez.
Ce-i fericirea mea, a lor, a ta?
Ce crezi că ţi-ar putea viaţa da?
Ce efemer e tot, dar, oare, vreau mai mult?
Doresc să fiu mai bun, mai drept, mai cult?
Grozav joc de cuvinte, amară băutură...
De ce mă obligi, viaţă, să duc cupa la gură?
Nu doresc astă cupă, s-o sfarm aş vrea mai bine,
Să termin cu-astă umbră ce o tîrăsc cu mine,
Iar dacă n-o pot sparge, mă spargă ea pe mine!
Abia-l suport pe "astăzi" şi mă-ngrozesc de "mîine";
Un mîine implacabil ce alte răni deschide,
Avar, lipsit de soare şi care nu surîde.
Priviţi cum se destramă întregul în fărîme,
Cum suflete alese se transformă-n ruine,
Cum aţi rămas datornici zvonisticii, părerii,
Cum, fără de speranţă, îi tot zîmbiţi durerii,
Cum creşte-mbrobodirea, cum totul e "sublim",
Cum banca ne e mamă şi traiul ne e chin,
Cum pribegiţii sorţii-'ntind mîna la pomană,
Cum disperarea creşte şi să vorbim ni-e teamă...
Le ştiţi şi voi pe toate; nu spun o noutate.
Sînt vremuri cînd, ca lupii, trăim pe apucate,
Cînd numai pentru unii se întîmplă minuni,
Iar din porţia vieţii ai drept la mortăciuni...
Răsună paşii ritmic, iar treptele coboară,
Zădărnicia vieţii în trepte se măsoară.
Răsună paşii vieţii în sufletu-mi sleit;
Nici nu sînt sigur dacă trăiesc... ori am murit!...
Costel Florea, Odobeşti