Noul Cod Civil pe înţelesul tuturor
Coproprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente
- Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie avînd proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decît în comun sînt obiectul unui drept de coproprietate forţată;
- Sînt considerate părţi comune: ● terenul pe care se află clădirea, compus atît din suprafaţa construită, cît şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafaţă excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite;
● fundaţia, curtea interioară, structura, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele;
● instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de la branşament/racord pînă la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale paratrăsnetele, antenele colective, precum şi alte asemenea
părţi;
● alte bunuri care, potrivit legii sau voinţei părţilor, sînt în folosinţă comună.
● coşurile de fum şi de aerisire, precum şi spaţiile pentru spălătorii şi uscătorii sînt considerate părţi comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în conformitate cu proiectul clădirii;
- părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sînt lezate drepturile celorlalţi coproprietari, cu acordul a două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi sau de către adunarea generală a asociaţiei de proprietari, acolo unde există, cu aceeaşi majoritate;
- înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se va putea face decît odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal;
- în lipsa unei stipulaţii contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-părţi se stabilesc prin raportarea suprafeţei utile a fiecărui spaţiu locativ la totalul suprafeţei utile a spaţiilor locative din clădire.
- de regulă, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, în proporţie cu cota sa parte;
- coproprietarii sînt obligaţi să permită accesul în spaţiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor comune;
- în cazul distrugerii clădirii în întregime sau într-o proporţie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înţelegeri contrare, să solicite vînzarea la licitaţie publică a terenului şi a materialelor de construcţie care au rezultat;
- încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor, încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru aceste părţi făcîndu-se prin hotărîre a adunării generale a asociaţiei de proprietari adoptată cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.
- imobilul, respectiv partea din imobil care rezultă din încetarea destinaţiei folosinţei comune se înscrie în mod corespunzător în cartea funciară pe baza documentaţiei cadastrale întocmite în acest scop.
În cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul ansamblurilor rezidenţiale formate din locuinţe individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, este obligatorie constituirea asociaţiei de proprietari, care se organizează şi funcţionează în condiţiile Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Coproprietatea asupra despărţiturilor comune
- zidul, şanţul, precum şi orice altă despărţitură între două fonduri sînt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate prin uzucapiune;
- sînt semne de necomunitate următoarele: ● cînd culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară spre un fond şi înclinată spre celălalt fond, zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului;
● cînd pămîntul este aruncat sau înălţat exclusiv pe o parte a şanţului, se prezumă că şanţul este în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pămîntul;
● sînt considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre coproprietari:
- proprietarii fondurilor învecinate pot fi obligaţi la construirea unei despărţituri comune;
- înălţimea zidului comun se stabileşte de către părţi, dar fără a depăşi 2 metri, socotindu-se şi coama zidului;
- cheltuielile de întreţinere şi reparare a despărţiturilor comune sînt suportate de coproprietari, proporţional cu dreptul fiecăruia; în lipsa participării la cheltuieli coproprietarul renunţă la dreptul său de proprietate asupra despărţiturii comune;
- oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine construcţii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligaţia de a lăsa 6 centimetri spre celălalt coproprietar şi fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcţiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun;
- înălţarea zidului peste limita zidului comun poate fi făcută de către oricare dintre coproprietari, cu obligaţia de a suporta singur cheltuielile de înălţare peste limita zidului comun, precum şi cheltuielile de reparare a părţii comune a zidului ca urmare a înălţării acestuia;
Proprietatea comună în devălmăşie
- există proprietate în devălmăşie atunci cînd, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune. De exemplu, dacă soţii au optat pentru regimul matrimonial al comunităţii de bunuri, bunurile dobîndite în timpul căsătoriei sînt considerate bunuri comune şi ele aparţin amîndurora dintre soţi deopotrivă, fără a se stabili cît anume revine fiecăruia.
Conţinutul acestui material nu constituie o interpretare oficială a Noului Cod civil şi nu epuizează toate aspectele privitoare la acest subiect
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
