În amintirea tatălui meu!
Pentru că vreau ca tatăl meu să fie păstrat în amintire aşa cum a fost şi cum merită, fara deformari ale adevarului, am aşternut pe hîrtie amintiri despre cel care a fost un om minunat, care a făcut mult bine, Stănică Dumbravă, trecut la cele veşnice pe 28 august 2011.
Tata s-a născut cu un destin măreţ, a fost al patrulea copil din zece al unei femei extraordinare şi al unui tată cu o îndemînare şi o versatilitate fantastice. El era podgoreanul, “dentistul“ satului, tîmplarul, zidarul, ştia să facă orice. Bunica Floarea a fost recunoscută oficial de statul roman “Mamă eroină”. Pe vremurile acelea nu se promova cu proptele, dar într-adevăr îţi trebuia o “origine curată“, cum se spunea. Şi ce putea fi mai curat decît un copil al unei familii nevoiaşe, dar cinstite, dintr-un sătuc moldovenesc… Ca să meargă la horă, baieţii - cu o singură pereche de pantofi mai bunişoară în casă - se rînduiau cu ora şi se aşteptau unul pe celălalt, căci erau 8 fraţi şi toţi voiau joace lîngă fete frumoase…
Tata a urcat ierarhic încet dar sigur, a învăţat mult, cu talent şi poftă de carte. La Universitate s-a făcut apreciat de dascăli cu care a rămas în relaţii profesionale pînă la sfîrşitul vieţii, cum este cazul Dlui Academician Valeriu Cotea. Graţie calităţilor organizatorice a urcat în ierarhie şi a ajuns să răspundă de un întreg IAS, Coteşti, mai apoi chiar două podgorii, incluzînd Odobeştiul. A organizat viile şi infrastructura în mod exemplar, de multe ori fiind primul pe ţară în ceea ce priveşte producţia, fapte ce îi aduceau aproape anual premii importante în bani. De aceea Legea 18 a acumulării averilor ilicite (buna lege, păcat că nu se mai aplică!!) nu l-a putut atinge.
Vizita lui Nicolae Ceauşescu
Tata era pe cîmp de dimineaţă şi pînă seara. Administra vii cu şpalieri aliniaţi de parcă erau soldaţi la paradă, un Combinat de vinificaţie modern utilat şi curat ca o farmacie. Salariaţilor le organiza anual excursii de recompensă în staţiuni. Vestea hărniciei acestui podgorean s-a duc pînă la Comitetul Central. Atunci Preşedintele Ceauşescu a vrut să vadă cu ochii lui minunea, aşa că a anunţat o vizită oficială la IAS-ul condus de tatăl meu. Săptămîni în şir tata nu a dormit pregătind o festivitate demnă de venirea unui rege, cu buciumaşi, cu “Doamna Toamnă” personificată într-o femeie cu o cunună de struguri ce îi atîrnau generos pe frunte şi cîte şi mai cîte. Preşedintele a luat un ciorchine din cununa “Toamnei”, apoi pîine şi sare de pe perna măiestrit lucrată de femeile din zonă. Căci tata organiza totul ca un mare artist.
La defilările de 23 August, carele alegorice ale IAS ului Coteşti (erau parade ca la Ziua Recunoştinţei din America) erau cele mai fastuoase. Într-un an, pionieră fiind, am fost desemnată să duc flori în tribuna oficială, unde se afla în fiecare an şi tatăl meu. Taica m-a oprit lîngă el toată festivitatea. Carul alegoric de la Coteşti imagina o vie adevărată, cu fete ce recoltau struguri cîntînd şi cu Bachus bînd vin dintr-un frumos potir. La un moment dat maşina de stropit a început să stropească oficialii din tribune. S-a creat un mic moment de panică, dar tata zîmbea încrezător şi în scurt timp ceilalţi au realizat că se pulveriza fin apă de colonie. Pentru realizările sale, tata a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie la vremea aceea, Erou al Muncii Socialiste clasa întîi cu Steaua de aur a Romaniei – şi chiar era din aur. A primit multe medalii şi mi-aş fi dorit să îi umplu pieptul hainei cu ele cînd l-am aşezat în sicriu, zilele trecute, dar mama la Revoluţia din ‘89 s-a temut, în nebunia de condamnare a tot ce a însemnat comunismul, şi le-a aruncat pe toate în grabă. Nu sînt o nostalgică, Revoluţia mi-a adus un soţ respectuos din alta ţară, cetăţenie dublă, Romano- Americană, libertatea de a trăi aici şi în SUA, de a lucra în cabinetul medical privat în Focşani, etc. Dar în vremurile acelea au existat şi lucruri bune, mai ales pentru truditorii majoritari ai ţării, care astăzi cred că sînt abuzaţi. Tata însă ajuta pe toata lumea, era adeptul vorbei din bătrîni ”Binele să îl arunci în drum ca nu ştii cînd îl regăseşti”. A ajutat toţi membrii familiei, la bine şi la greu, dar mai ales i-a ajutat pe salariaţii lui dragi de la IAS!
Desigur, vă întrebaţi cum era cu chermezele care au făcut legendă
Pentru că tata era o gazdă perfectă, era pus de primul secretar al judeţului, Dobrovici, să organizeze primiri şi mese festive pentru conducătorii ţării sau invitaţi din străinătate. Erau vestite fermele de la Brazi, Lac sau Şarba. Taica se înconjurase de oameni mari dar care pînă la urmă, ca şi pe Cezar, l-au trădat. A plătit cu ani de libertate ospeţele ce i se cereau a fi organizate. La vremea aceea apăruse un falsificator de vinuri, pe nume Ştefănescu. S-a făcut chiar şi un film pe această temă, iar Ştefănescu - care cred că a fost condamnat la moarte în final - a fost interpretat de Ştefan Mihăilescu Brăila. Tatăl meu a fost tras la răspundere pentru neglijenţă din pricina colaboratorilor săi care făceau parte din această mafie. A fost introdus în filmul “Secretul lui Bachus”, bineînţeles, ca un personaj alterat de la adevăr, interpretat de marele şi regretatul Gheorghe Dinică, în rolul inginerului agronom. Totuşi, rămîne un eveniment inedit că tata a fost chiar un personaj de film. Viaţa lui însăşi poate fi subiectul unui foileton de succes. Cînd a fost luat la cercetări la Bucureşti sub acuzaţie de neglijenţă în serviciu toţi cei care îi stăteau în preajmă şi care au profitat de generozitatea lui s-au retras. Cînd s-a reîntors, s-a ridicat timid, dar sigur iar după Revoluţie a pus bazele unei societăţi comerciale care a mers destul de bine. În ultimul timp însă era bolnav, cu sechele de AVC şi altele care l-au răpuns. L-am luat la Focşani pentru ultimele săptămîni de viaţă, căci la Ferma de la Panciu nu avea cine să îl supravegheze permanent. Şi-a păstrat ultima suflare pentru a mă mai vedea o dată, cînd am intrat în camera lui, la 7:20 în dimineaţa zilei de 28 august.
Tata a fost prieten cu Maestrul Gheorghe Zamfir
Tatăl meu a fost protector al artelor, al religiei, al sportului, a sponsorizat activitatea multor oameni de artă, printre care amintesc cu plăcere pe Benone Sinulescu, Alexandru Jula, pictorul Dumitru Drăghiceanu, poetul Adrian Păunescu sau marele maestru al naiului, Gheorghe Zamfir. Cu Maestrul, tata s-a întîlnit la un concert la Viena cînd i-a trimis în culise un bilet şi probabil o sticlă de vin foarte rară şi a semnat “Stan al Floarei din Găgeşti”. De atunci aşa i se adresa în glumă Maestrul. Tatăl meu a sprijinit în demersurile lor oameni de ştiinţă, academicieni, medici. Horia Hulubei, Prof. Marţian Cotrau, Acad. Prof. univ .dr. Gioconda Dobrescu , Prof. Dr. Alexandru Dobrescu, sînt doar cîteva nume. Mare ne-a fost surpriza cînd la ceremonia de înmormîntare şi-a făcut apariţia, modest, cu mîna tremorînd din pricina unei afecţiuni nedrepte, marele Academician Prof. Univ. Dr. Valeriu Cotea , oenolog de talie internaţională, care şi-a dat numele Colegiului Agricol de la Focşani. Prezenţa Domniei sale a înnobilat adunarea şi a pus o năframă blîndă de consolare peste sufletele noastre îndurerate. Cuvîntul de rămas bun al Dlui Academician, bun şi fidel prieten al tatei, a fost rostit după slujba religioasă susţinută înălţător de preasfinţiile lor preoţii Rauţă, Dumbravă şi Cioarec. Faptul că tatei, după ani de suferinţă şi izolare, i s-au recunoscut meritele şi a fost înmormîntat cu onor, cred că l-au făcut să plece dintre noi cu un zîmbet mulţumit.
Mulţumesc încă o dată tuturor celor care ne-au adus flori şi lumînări la porţile Casei Dumbravă, altar pe care îl vom menţine pînă la pomenirea de 40 de zile.
Din motive pe care nu le fac publice, tatal meu odihneşte acum modest, mai încolo de cavoul familiei Dumbravă din satul natal. Voi încerca să fac un monument funerar unic, aşa cum a fost şi el, cînd se va împlini un an de la trecerea în nefiinţă. Sper ca oamenii care ne-au fost alături în aceste ultime zile să ma ajute şi ei, aşa cum şi ei au fost ajutaţi de tata, ca să îi construim ceva frumos. Şi dacă mă ajută D-zeu să i-l aduc la importanta pomenire de 40 de zile pe “Gheorghe de la Găeşti”, cum îi spunea tata Maestrului Zamfir, ca să îi cînte la mormînt un bocet cum numai domnia sa ştie, înseamnă că tata va pleca dintre noi fericit, în aplauzele celor care l-au iubit şi respectat. Să-ţi fie ţărîna uşoară, tăicuţă! Dr. Any Drollinger Dumbrava
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Foto | A dispărut de două zile și este căutată, pisica-mascotă „Mau” a cafenelei „Chez nous” din Focșani
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
, acum 4609 zile, 18 ore, 51 minute, 21 secunde 
