Eterna comoara
DOMNULUI EMINESCU
Te rog pe Tine, badita Mihai, suflet candriu cu inima cit o tara romaneasca, sa-mi ierti dorul ce m-a priponit, dar de cind ai plecat pe drum de stele poleit cu jaratec de luna plina, imi este mereu sete de Tine.
De cind cu descalecatul Tau in poiana limbii romane si inmuiatul penitei in apa Luceafarului, ma inchin "" cu genunchii pe coji de cuvinte "" la poarta eternitatii in care ai intrat, a infinitului unde Te porti pe Tine mai departe decit oricine.
Desi plutesti din stea in stea, raminind ostatec printre luceferi, eu cred ca esti si ai ramas de-al pamintului si, desi multa lume s-a schimbat in morminte, Teiul din Copou tot de Tine intreaba, iar plopii "" cei fara de sot "" in fiecare primavara isi izvorasc frunzele din versurile Tale.
Domnule Mihai, as vrea sa stii "" acolo unde esti "" ca in cintecul Tau mi-am dat cea dintii intilnire cu stelele, iar pentru ca ti-am furat versul "" bucata din inima Ta rupta si l-am aninat la borul sufletului meu "" osindeste-ma paznic la floarea cea albastra si la urma pasilor Tai pe cararea cea ascunsa din codru, la tulburatoarea umbra ce ramas-a pe izvoare.
Domnule Mihai, nevrednic sint a-ti purta umbra in chip de scut si geaba invat si visez eternitatea indurata a unei clipe, geaba invat a conjuga verbul Tau ce de geniu scinteiaza, geaba ating tarina instelata din care duhul Tau a rasarit, caci n-am sa stiu niciodata a ma mistui si nici sa sufar osinda dulce a suferintei unui dor nemarginit, asa cum numai Tu ai stiut a o face.
Desi stiu ca poarta nemuririi chiar moartea ti-a deschis, eu continui sa cred ca numai pentru morti esti mort, noi muritorii speram "" leganati pe undele versurilor Tale nemuritoare "" sa fii mereu in noi, sa ne inveti Doamne Mihai "" Tatal nostru carele esti in cerurile poeziei "" a iubi, caci prin iubire noi credem ca-ti putem mingiia mantia Ta de zeu al rimei desavirsite.
Fii cu noi, Doamne Mihai si invata-ne pe noi indreptarile poeziei Tale fara de pereche, iar noi iti juram pe codrii cei fara de sfirsit, pe trestiile mladioase, pe floarea cea albastra si pe durerea de mama de dincolo de vremi ca vom purta pururi povara dulce a numelui Tau in veacul veacurilor.
Clopote cu limbi de doliu bat in dunga vestea rea
Anuntind lume si tara cit de grea e pierderea.
O tacere ca de piatra lasa lumea fara grai
Vestind codrul, lacul, teiul de plecarea lui Mihai
L-am pierdut fara de-ntors si nu-l vom vedea nicicind
Viata-n vers si versu-n viata vor pleca de pe pamint.
Cel ce cinta frumusetea cu amorul ei sublim
Coborit va fi in tina ce-i va tine de camin.
Peste chip de Fat-Frumos teiul scutura-va floarea
La capatii va fi straja cind se lasa inserarea
Dupa veacuri ruginite strigat va fi numele sau
Pin"â„¢ atunci, geana pe geana, el va fi dormind mereu.
De esti pierdut in valul vietii, versuri lungi la tarm ramin
Pling traheii, pling si iambii c-au ramas fara stapin
Tulburat este izvorul tremurind din a lui unde
Lacu-albastru sta si plinge, pe-ale lui maluri rotunde
în trecere si luna, azi s-a-ntunecat a doliu
Pin"â„¢ si soarele de aur si-a tras pe ochi un lintoliu
De-ntunerec, si amaraciune si un semn de-adinc respect
Ca nu va mai lumina ""n veci fruntea-ti nalta de poet
Iar in cer, Luceafar rece, oglindindu-se in mare
Sta-va veghetor la toate: la somn si la neuitare.
Spuneai tu in vers de aur cu scinteiri de lumini
Ca viata si moartea noastra sint in ale noastre miini
Chiar de mergem inspre una surizatori si senini
Doar pe ele, deopotriva, noi ne vom simti stapini?
Oare-n Eliseu, acolo, este mai frumos, mai sfint
Decit toate ce-ai avut si-ai lasat pe-acest pamint?
Cum de nu mai vrei sa stii de natala ta vilcioara
Unde-atit de mult ai ris si-ai iubit odinioara?
Unde florile-n ghirlande raspindesc parfumul lor
Si unde muntele semet isi ascunde fruntea-n nor
Lacul de luceferi plin, cringul ori izvorul fermecat
Chiar si Maria-Sa codrul, se-ntrista abandonat
Teiul sfint si bradul falnic, cel cu poalele-n pamint
Se-nfior de-a ta plecare si se scutura de vint
Marea plinge-n ochi de apa si in zbuciumul ei ud
Sparge valul furioasa de un tarmure prea surd.
O, poete! ce cu versul neamu-ntreg tu ai sfintit
Si slefuitor de limba, tu i-ai dat un rasarit
Eu ma-ntreb, nerod cum sint, si-ntrebarea nu-i sa fie
Dusul tau din asta lume poarta oare vreo solie?
Ai plecat tu de uritul unei lumi crude si rece
Ce-si ajungea siesi numai si de ea nu puteai trece?
Eu cred ca, precum pastorul grijuliu isi cheama turma
Tot asa Divinitatea de copil ti-a luat urma
Mingiindu-te pe crestet te-a lasat pastor la limba
Si EL moartea paminteasca in nemurire ti-o schimba
Resemnati si noi raminem ca tu, sigur, n-ai plecat
Domnul ti-a facut chemare "" parca te vad aplecat
Pentru o eternitate, sa slefuiesti la Cuvint
Ca apoi Divinitatea sa-l intoarne pe pamint...
Tu te vaieti de prezentu-ti, daca e sau nu e mare?
Sa-l fi vazut tu pe-al nostru: nici un Dumnezeu nu are...
Ieri in cintec de promisiuni chemau la urne norodul
Astazi, ,,grijulii" cu tara, ii cinta tarii prohodul...
Cei ce-au fost urmasii Romei au plecat dupa Traian
Luciul si treanta din tara i-au trimis sa fac-un ban
Nu vorbesc de solii nostri "" unii nu stiu sa vorbeasca
Iar de-o fac, n-o fac decit tara sa si-o ponegreasca
Astazi una ei de spun, miine cata loc de-ntors
Ca isi face Apusul cruce: ,,asta e curat ... pe dos".
Tu vorbesti de rau si fameni, de flecari si de iloti?
Atunci noi, in veacul nostru, ce ne facem cu acesti hoti?
Tu vorbesti de gagauti, de gusati si de Fanar?
Aia toti, pe ling-ai nostri erau sfinti in calendar!
Tu vorbesti de fonfi si lacomi, de smintiti si de misei?
Astazi ei, pe ling-ai nostri, au apucaturi de miei!
Fura-ai nostri, si strainii si duc tot ce e de dus
Statul nostru a tot vegheaza, ca doar paznic este pus
Astazi suveranitatea e-un cuvint sub pres ascuns
Si calcam numai pe presuri, asa de sus am ajuns!
..................................................................................
Toti acesti din vremea noastra, cine, cui mai dau ei sama?
Eu cu durda pe genunche in Palate as da iama.
îti trimit scrisoarea-n ceruri, unde stiu ca ai salas
Sa-ti ating mantia sfinta as fi vrut sa-ti fiu postas
Fara de prihana, singur si in picioarele goale
Sa ma-nvrednicesc sa-ti leg curelusa la sandale
în cerurile poeziei te pastreaza, sau ascuns dupa un nor
Unde-ai fi, noi, muritorii, stim ca esti nemuritor.
Lucretiu Epure
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
