Ultima aventura
Aventuri la Viena fara vals si snitel
în 1966, cind culegerea de scurte povestiri intitulata "Unter schwarzen Sternen", ("Sub stelele negre") includea "Ultima aventura" (1953), Heimito von Doderer era recunoscut de aproape doua decenii drept un inovator al scriiturii romanesti europene, comparat cu Joyce si cu Faulkner. în ciuda unui debut dificil in anii "â„¢30, a insucceselor, apoi a razboiului, continuase sa publice, pina ce, in fine, "Die Strudlhofstiege" ("Treptele de la Strudlhof", 1951), tabloul Vienei imperiale si al decaderii acesteia, i-a adus brusc lui von Doderer o exceptionala recunoastere in Austria, apoi si pe plan international. Tehnica scriiturii lui von Doderer aminteste intrucitva de cea a lui Lawrence Durrell, situindu-se mereu la rascrucea dintre diferite unghiuri de vedere (unul dintre ele fiind, in "Die Strudlhofstiege" cel al Doctorului Negrea, un roman aflat la studii la Viena). Ea se regaseste si in "Ultima aventura", ai carei eroi traiesc fiecare in alt fel confruntarea cu Balaurul "" si cu iubirea. Seniorul Ruy, cu lancea lui rosie, nobilul Gamuret, scutierul Gauvain, isi croiesc destinele lor diferite din aceeasi materie pretioasa a Aventurii. Cititorul nu poate decit sa-i urmeze, vrajit de maiestria cu care acest rafinat si singuratic vienez minuieste cuvintele, facindu-le sa exprime cele mai subtile gradatii de ironie, insinuind si minimizind delicat, dar controlind ferm si fara gres multiplele planuri ale naratiunii. Cum spune insusi von Doderer, "facta loquuntur": faptele vorbesc. Zoe Petre