Jurnalism cetatenesc
Colţul poetului: În urma ta
27 apr 2017
879 vizualizări
Mă uit în ochii tăi, adânci, ce-mi aminteau, cândva, de lună,
Ah, nu mai văd nimic aprins... nimic să-mi spună despre noi.
Se-ascunde, în privirea-ţi rece, o floare rece... de minciună,
Îţi moare-n ochi... toată dorinţa, iubito... ne uităm prin ploi.
Privesc spre mâna-ţi delicată... şi-o văd cum uită să m-alinte,
Acum... mătasea-i mi-e străină, atingerea-ţi... un vis pierdut.
N-a mai rămas nimic de spus, poate vreo două-trei cuvinte,
Şi văd cum mâna-ţi mă respinge - cum m-atingea la început!
Mă uit la trupu-ţi... de felină, curând - o ştiu! - va fi... un dor,
De freamătu-i... voi duce lipsă, mi-oi aminti, de el, în palme.
Voi încerca să-l mai cuprind... când ceru-şi naşte-ntâiul nor,
Când ploaia va-mproşca memorii, cu picături pure şi calme.
Privesc la chipu-ţi stins şi rece, e rece... trist... şi-i împietrit,
Atât de multe îmi spunea... acum nimic n-are să-mi spună!
În ochii tăi - atât de-adânci - văd timpu-mi care... s-a oprit,
În urma ta rămân cu doru-mi...şi-o floare rece... de minciună.
Ion Apostu
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.