Săptămâna Mare, o etapă din istoria mântuirii
Săptămâna cuprinsă între Duminica Floriilor sau a intrării în Ierusalim a Domnului Hristos, şi Duminica Învierii, în limbajul popular se cheamă „Săptămâna Mare”. Nu are mai multe zile şi nici mai multe ore vreo zi din cele şapte, ci numele i-a fost dat, pe de o parte, pentru a-i arăta importanţa pe planul mântuirii, fiind o săptămână ce ne invită la un real urcuş duhovnicesc, iar pe de altă parte este o săptămână, în care, aşteptând Sărbătoarea Paştilor cu nerăbdare, ni se pare că timpul trece mai greu ca de obicei.
Importanța fiecărei zile din această săptămână
Având în vedere evenimentele pe care le comemorăm în această perioadă de până la Învierea lui Hristos, această săptămână mai este numită şi Săptămâna Patimilor, în amintirea patimilor pe care le-a suferit Mântuitorul din partea oamenilor păcătoşi. Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor ne amintesc de ultimele porunci, sfaturi sau îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi.
Astfel în Lunea Mare se face aducere aminte de smochinul cel neroditor. Este vorba despre o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înțelepțirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicație pentru cei credincioși, atrăgându-le atenția că suntem toți chemați spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine. De aceea suntem chemaţi ca fiecare dintre noi să vorbim cu propriul nostru suflet și sa ne îndemnăm pe noi înșine să nu dormităm, ci să ne trezim și să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele nostru vremelnic și veșnic.
Marţea Mare face amintire de Pilda celor zece fecioare. Acestea au mers să cumpere candele dar numai cinci dintre ele au luat şi untdelem, celelalte care sunt socotite de Sfânta Scriptură neînţelepte sau nebune, nu au luat şi undelemn suficiant motiv pentru care în aşteptarea Mirelui, ce a venit la miezul nopţii, acestea s-au arătat nepregătite şi „usa s-a închis” în zadar făcându-se strigarea lor „Doamne deschide-ne nouă!” căci răspunsul a fost „Nu vă cunosc pe voi!”. Acest text ne îndemnă deasemeni să rămânem în starea de veghe „privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Sufletul să nu îl lăsăm să dormiteze în păcate, căci vremea venirii Mirelui Hristos ce cheamă prin intermediul preotului „Veniti de Primiţi lumină!” se apropie.
În Miercurea Mare, se face amintirea momentului în care Hristos, fiind în Betania a primit a fi miruit de către o femeie păcătoasă. Aceasta recunoscând divinitatea lui Hristos, l-a miruit pe Hristos primind de la el ca răsplată pentru pocăinţa ei iertare păcatelor. Acum, la mănăstirile mai mari, care au mai mulţi preoţi şi timpul le permite, se oficiază slujba Sfântului Maslu, credincioşii fiind unşi cu untdelemn sfinţit în numele Domnului. Istoric, în această zi a avut loc vânzarea lui Iisus de către Iuda, şi s-au format premisele pentru pătimirile ce urmau a fi îndurate de către Mântuitorul. Din acest motiv în cursul anului ziua de miercuri a fost rânduită ca zi de post.
La Sfânta şi Marea Joi se face dimineaţă sfinţirea împărtăşaniei ce se va usca şi va fi păstrată pe masa Sfântului Altar în tot timpul anului şi din care se vor împărtăşi credincioşii în caz de necesitate. În mod puţin greşit această împătăşanie este numită şi „împărtăşania pentru bolnavi” având în vedere că din ea îi împărtăseşte preotul pe cei ce nu pot veni la biserică. Această denumire poate da unor credincioşi reticenţă la a o primi, socotind că i se poate întâmpla ceva rău pentru că o consumă pe cea „pentru bolnavi”. Dar de fapt este acea împărtăşanie care se dă tuturor celor care datorită anumitor împrejurări doresc să se împărtăşească dar nu pot participa la Sfânta Liturghie. Revenind la această lucrare de sfinţire a împărtăşaniei, acest lucru se face în amintirea Cinei celei de Taină, care a avut loc în această zi de joi, şi când, Hristos i-a învăţat pe Apostolii Săi tainele depre Sfânta Împărtăşanie când „a luat pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat şi au băut din el toţi. Şi a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă” (Marcu 14, 22-24) iar la sfârşit le-a zis cu titlu de testament: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19).
Tot în această zi a avut loc spălarea picioarelor Apostolilor de către Hristos. Mai apoi, după Cină, a avut loc rugăciunea din grădina Ghetsimani, loc şi moment în care fariseii însoţiţi de gărzi din oştirile romane au venit şi L-au legat pe Iisus. Seara la Slujba Deniei (care în fapt este slujba Utreniei de vineri dimineaţa), în cadrul celor 12 Evanghelii care se citesc, se face o rememorare a tuturor evenimentelor de care am amintit, până la momentul răstignirii.
Sfânta şi Marea Vineri este ziua în care se fac pomenire de Sfintele şi Mântuitoarele patimi ale Domnului Hristos. Se face amintirea pălmuirilor, biciuirilor, scuipărilor, şi în general, tratamentului inuman la care a fost supus Domnul Hristos, totul culminând cu răstignirea Lui. Tot acum se aminteşte şi de mărturisirea de pe Cruce a tâlharului, căruia, Dumnezeu într-o singură clipă i-a oferit raiul. Aceasta este zi de post negru! Care dintre credincioşi poate, este invitat să ţină post negru, care nu, să ajuneze măcar până seara, când poate mânca pâine, fructe sau legume. Aici avem o precizare: interdicţia de a mânca urzici sau alte alimente, sau de a bea băuturi de culoare roşie (asemeni sângelui), ţine mai mult de tradiţia şi evlavia populară, neavând susţinere dogmatică. În calendar vom vedea că scrie şi indicaţia „zi aliturgică”, adică în care nu se face Sfânta Liturghie, acest aspect nuanţează faptul că cei care doresc să ţină post negru, pot să o facă într-un mod neconstrâns.
În Sâmbăta Mare prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad. Prin acest act de smerenie a lui Hristos care a primit a gusta moartea şi a intra în străfundurile iadului, neamul omenesc a fost chemat din stricăciune spre a se bucura de Împărăţia cea veşnică. Adică s-au deschis uşile raiului. Ţine de fiecare om în parte, ca prin faptele sale săvârşite în timpul vieţii, să treacă, sau nu, pragul acesta spre Împărăţia lui Dumnezeu. Sâmbăta Mare se impune ca o zi de linşte şi de liniştire a simţurilor. Este o zi a tăcerii, a meditaţiei şi a aşteptării. În chip aproape inexplicabil, parcă fiecare dintre noi trăim un sentiment de emoţie. Este emoţia firească a tuturor ce cred în Învierea lui Hristos. Este ziua în care încă se coboară prin bunătatea lui Dumnezeu, Lumina cea Sfântă la Ierusalim, de care şi noi românii (acolo unde se poate), folosindu-ne de tehnologia lumii de astăzi o primim în timp util până atunci când preotul face preafrumoasa chemare „Veniţi de primiţi Lumină!”. Să o primim, deci, această lumină, nu doar pe fitilul lumânărilor, ci şi în sufletele noastre. Amin!
Părintele Ștefan, duhovnicul Mănăstirii Tarnița
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
