Colţul poeziei: Doamne, pămantul ne-o iartă?
Mandria e la rang de ignoranţă,
Justiţia mai face un abuz...
Iar noi uităm, admitem toleranţă.
Sorbim război şi pace ca decor,
Cand aşteptarea e-n deliberare,
Telenovele din televizor -
Imaginea speranţei ce nu moare.
Moartea nu rade după bunul plac,
Judecătorii n-au nicio sentinţă
Şi ce zdobit e “acest”, început de veac...
Dar nu de arme, ci de umilinţă!
Anticipăm noi doi la o cafea...
Pe jar străin al notru suflet arde...
Orice scanteie ni se pare stea
Şi orice “broşură” se botează “carte”.
Voi, artizani care creaţi valori,
Zdrobiţi “prostia”, ţara să renască!
Trageţi cortina, că trag ei de sfori;
Dreptatea şi fiinţa romanească.
Cum de-am uitat ce-nseamnă a trăi?!
Judecători cu politicieni la masă...
Cat oare acest popor l-or omili
Pe mulţi din tineri nevoiaşi, plecaţi de-acasă?
Viteza sfantă e acum în toţi.
Bărbatul înselat nu vrea dueluri;
Acum ne merge sufletul pe roţi
Şi “cinstea” se îngroapă în bordeluri...
Vulgarii amăraţi, mereu cerşesc;
“Neştiutori”, ce suflete bizare,
O mană de întind, ne cuceresc,
Le dăm şi bani şi ţeluri demnitare.
Cate păcate unii vor avea
În drumul sacru către mantuire,
Le-o îngădui pămantul, pe care-or călca,
Ca să-i primească iertător cu bucurie?!
Viaţa rămane ca un foc nestins,
Caci noi suntem răspunzători de moarte;
Trăind curat cu sufletul neînvins...
Doamne, oare ne va ierta pămantul?
Poate...!
Ms. Av. Ion Cernei
Membru A.R.P.I.A. – iniţiator V.R.I.A.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
Sesizarea cititorului ZdV: Ce poate face, în Focșani, un cetățean (probabil) bolnav, de care n-are nimeni grijă?
De același autor
