Colțul poetului
Să mă duc şi să-mi pierd urma...unde-a început pământul,
Să mă duc -uitând de toate!- spre sfârşit sau spre-nceput?
Să mă-ntorc -poate-i mai bine!- unde s-a născut cuvântul,
Să mă-ntorc ... să-mi plângă piatra... doar nisip şi absolut?
Să mă sting când ziua moare... pe-o margine de abstract,
Să mă sting când ceru-aprinde... infinitul scurs...din stele?
Să m-aprind când seara-nvie, să-mi văd propriul artefact,
Să m-aprind din rost de ceară... printre timpuri paralele?
*
Să merg drept când viaţa-i curbă şi-i plină de serpentine,
Să merg drept când strâmbă-i calea şi cărarea-i alterată?
Să-mi opresc paşii de ceaţă când tot răul doarme-n bine,
Să-mi opresc gândul ce-mi fuge spre-o poveste scelerată?
*
Să m-ascund prin transparenţă... când mi-s patime fluide,
Să m-ascund fără de umbră...când gheţarii-s torţe-n vânt?
Să mă nasc din stropi de ploaie... când mi-s clipele aride,
Să te nasc din praf de lună... din pământ, ori din cuvânt?
Ion Apostu
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
„Întrebări și ecouri între... două microfoane” cronică la recenta carte a profesorilor vrânceni, Elizia și Vasile Lefter
De același autor
