Jurnalism cetatenesc

Calendarul zilei:

Ziarul de Vrancea
18 mar 2016 586 vizualizări
Istoria zilei de 19 martie

1813: S-a născut David Livingstone (d. 1873), medic scoţan, misionar protestant şi explorator al Africii Centrale şi de Est, devenit celebru datorită eforturilor deosebite din timpul vieţi şi a luptei sale împotriva sclaviei.
1889: Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteţă Regală. Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot al regelui Carol I al Romaniei, a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.
1917: S-a născut Dinu Lipatti, pianist şi compozitor român (d. 1950). Compoziţile sale, printre care: Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, Suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3 (1936), etc., au rămas în cea mai mare parte inedite.
1919: La Universitatea din Bucureşti, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o "comisie de cercetare" a profesorilor universitari. Sunt incriminaţi mai mulţ universitari care s-au comportat servil în timpul ocupaţei germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtaţ din învăţământ, altora li s-a interzis temporar să ţină cursuri.
1931: City Bank din New York este prima bancă din istoria SUA, ce cade victimă unui jaf armat.
1945: Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a nu mai putea fi utilizată de trupele aliate.
1958: A fost creat Parlamentul European (PE), ca for consultativ al Uniunii Europene. PE este o instituţe legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă prin scrutin direct o dată la cinci ani. Împreună cu Consiliul UE şi cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă ca fiind unul dintre cele mai puternice legislative din lume. Parlamentul este compus din 766 de membrii, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanţi eligibili în 2009).
1990: Izbucnesc violenţele interetnice de la Târgu Mureş. Conflictul interetnic de la Târgu Mureş s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990 la Târgu Mureş, în urma cărora cinci oameni şi-au pierdut viaţa, sute de oameni au fost brutalizaţi şi răniţi, iar convieţuirea interetnică în Târgu Mureş a fost alterată considerabil pentru o perioadă de timp.
2009: A murit Ion Dolănescu, interpret român de muzică populară (n. 1944). Dolănescu a fost ales şi deputat în legislatura 2000-2004, în judeţul Ilfov, pe listele PRM. Înainte de 1989 a fost acuzat de câştiguri ilicite, Ioana Radu intervenind la Nicolae Ceauşescu în favoarea lui, însă o perioadă de timp a fost considerat persona non-grata. Acest episod a inspirat celebrul şlagăr „Banii mei munciţ cu gura mi i-a luat Procuratura”. A fost căsătorit cu interpreta de muzică populară Maria Ciobanu. Ion Dolănescu a înregistrat, de-a lungul carierei sale, nu mai puţin de 50 de albume, pe discuri de vinil şi CD. Multe melodii le-a interpretat în duet cu Ionuţ Dolănescu şi cu Maria Ciobanu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.