Viața satului

VIDEO | Fermierii vrânceni cultivatori de cereale și plante tehnice și-au strigat diperarea, într-o conferință de presă

Ziarul de Vrancea
21 iun 2023 3833 vizualizări

Fermierii vrânceni, membri ai Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea și-au strigat miercuri, 14 iunie 2023, într-o conferință de presă diperarea. Asociaţia Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT VRANCEA) este o asociaţie profesională, afiliată Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FORUMUL APPR), din februarie 2022. Asociația reunește producători agricoli care însumează peste 25 000 ha și care acționează din 2001 în scopul reprezentării şi protejării intereselor acestora.

Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea, membră la nivel naţional a Forumului APPR,  a organizat miercuri 14 iunie 2023, la Resort Laguna Focșani începând cu ora 11:00 o conferință de presă. Aceasta s-a dorit a fi un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă fermierii atât în Vrancea cât şi la nivel naţional. Detalii în înregistrarea integrală a conferinței de presă ce pot fi vizionate în VIDEO de mai jos

VIDEO:vrancea atlastv

Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea: Bună ziua sunt prețedintele ACCPT Vrancea, Dascălu Teofil. Ne-am adunat aici cu tot Consiliul Director al Asociației noastre pentru a trage un semnal de alarmă privind situația din județ. Ieri (n.r. marți 13 iunie 2023) am participat la o ședință și la o conferință de presă la București prin intermediul Forumului APPR. Acolo de asemenea am tras un semnal de alarmă, datorită faptului că aici în Vrancea, seceta din ultimii ani a determinat scăderea numărului de fermieri. Fermierii din județ încep să dea faliment, în lipsa unor măsuri complementare pentru a asigura diminuarea riscurilor în privința secetei. Anul trecut (n.r. 2022) domnii din minister ne-au promis fel și fel de subvenții pentru a ne ajuta în privința secetei. A ieșit o ordonanță pentru despăgubiri de 1000 de lei pentru culturile de primăvară, floare și porumb, unde în județul nostru am avut calamitate 100%, iar după perioada de 15 zile de consulultare publică acea ordonanță s-a modificat din 1000 lei în 330 de lei la 100%. Ca să înțelegem foarte bine, 330 de lei reprezintă, cum să spun, 3% din cheltuiala noastră! 3% este foarte, foarte puțin. Și încă odată, 330 lei este pentru calamitate de 100%. Și dacă nu tragem un semnal de alarmă, încă odată cred că mai mult de 30% din fermierii noștri din Vrancea, vor dispărea după acest an. Deci, sperăm, odată cu schimbarea guvernamentală și venirea unui alt ministru (n.r. al agriculturii) să putem să avem soluții concrete pentru a ne ajuta. Și să putem reuși să trecem către alți ani mai buni. Vorbim în continuare de alte situații și aici aș vrea să dau cuvântul colegilor mei din Consiliul Director care vor discuta și de alte spețe care problematice pentru județul nostru și pentru ACCPT Vrancea 

Radu Mărtinescu: Bună ziua! Numele meu este Mărtinescu Radu, fermier din județul Vrancea. Am vrea să ridicăm și problema importului cerealelor din Ucraina. Știm cu toții, la momentul izbucnirii conflictului care n-ea afectat pe toți, am decis să fim solidari și să dăm o mână de ajutor fermierilor din Ucraina punându-le la dispoziție portul nostru și oferind o cale de tarnzit. Dar din păcate acest culoar de tranzit nu s-a respectat și parte din mărfurile din Ucraina au rămas în țară, aici. Vorbim despre cereale, lapte și ulei, neconforme. Venite dintr-o zonă în care nu au reglementările pe care noi le avem și pun în pericol pe lângă economia locală și sănătatea cetățenilor. Practic, noi suntem afectați direct pe termen scurt noi ca și fermieri dar și consumatorii români sunt afectați totdodată. Aceasta deoarece nu se respectă mult doritul „green deal” (n.r. pactul ecologic) pe care s-a pus accent în noul pact la Bruxelles. Noi dorim de asemenea să-i ajutăm în continuare, dar ar trebui găsită o soluție prin care cerealele care pătrund în țară să meargă acolo unde sunt dorite. Adică să ajungă în port. Și să ajungă în zonele în care erau destinate. Nu să rămână în țară și să producă o „malformație” în piața locală. Am avut situația anului trecut. Pe lângă secetă și producțiile scăzute când trederii (n.r firmele care tranzacționează) deși aveam un preț”X” , ”Eu nu vă pot oferi decât X- 10, 20%! Acesta este prețul pe care vi-l dăm!”. Trederii sunt și ei firme producătoare de profit și au ales soluția cea mai potrivită pentru ei. Nu au ținut cont că noi poate suntem afectați. De asemenea am mai dori deblocarea portului pentru că după cum știm, în acest moment portul este blocat. Și nici măcar nu a început perioada de recoltare. În 2 săptămâni cel târziu se intră la recoltarea orzului, portul este blocat și prevedem cu stupoare o scădere drastică a prețurilor .Datorită unei presiuni foarte mari pe port. Dorim niște măsuri în acest sens. Viabile, care să fie benefice și pentru fermieririi români. Să nu mai sacrificăm piața locală în favoarea altora.

Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea: Ca o completare trebuie să înțelegem următorul aspect. Anul trecut în toamnă am început să cumpărăm îngrășăminte cu preț, nu știu, dublu, triplu. În cazul azotatului de amoniu chiar am avut un preț de 5 ori mai mare.Iar acum ne pregătim de recoltat. Și așa venim după o secetă extraordinar de mare, un deficit foarte mare de umiditate. Chiar dacă să spunem anul acesta vom recolta ceva, estimăm undeva la 3 tone, 3 tone jumătate pe hectar la grâu, ea vine cu un cost extraordinar de mare. Dar în contextul în care nu s-au luat măsuri pentru a limita importul din Ucraina de cereale, avem situația în care noi vindem foarte ieftin și am produs cu un cost foarte mare! Ceea ce va determina în realitate falimentul agriculturii!

Radu Mărtinescu: Ca o completare foarte simplă: cu toții jucăm, atât fermierii români, cât și fermierii ucrainieni, jucăm același joc dar după reguli diferite. Noi suntem supuși unor reglementări pe care aceștia nu le au. Reglementări care nouă ne aduc costuri suplimentare în producția cerealelor.  

Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea: Pentru al treilea subiect, unul foarte important, pentru județul Vrancea, un subiect oarecum foarte sensibil de asemenea ne va povesti în câteva cuvinte și Silviu

Silviu Ungureanu: Bună ziua! Mă numesc Ungureanu Silviu. Sunt fermier din Vrancea. În ultimii ani avem, ne confruntăm cu o situație foarte dificilă de secetă în care sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor nu ne ajută deloc. Chiar pot să spun că ne bgă-n faliment! Chiar dacă ei, na! Ei spun că ne feresc de grindină și astea... Dar trăgând în fiecare nor, noi nu mai avem parte de ploi vara absolut deloc! Sistemul de creștere a precipitațiilor încă nu s-a pus în funcțiune, doar sistemul antigrindină este funcțional. Care, părerea noastră, ne dispersează norii în așa fel încât, pe zona noastră, nu mai plouă deloc; în ultimii ani. Conform ultimilor ani, zona noastră este propusă spre deșertificare! Bănuiesc că datorită și acestui sistem. Datorită lui nu mai avem nici un gram de apă vara. Înțeleg, seceta este cam pe toată țara de obicei; când este. Dar pe zona noastră chiar e sub orice critică! Adică nu mai putem face față!

Adrian Ciuruc: Mă numesc Ciuruc Adrian, fermier din județul Vrancea. La fel, de-a lungul timpului, studiile celor de la antigrindină spun întradevăr, studii științifice. Marea majoritate a fermierilor din Vrancea văd de fapt realitatea. Care nu se „pupă”, una cu alta! De fiecare dată când apar fronturi atmosferice ploioase se trag rachete, aceștia sunt dispersați. În sensul acesta am avut mai multe întâlniri cu cei de la antigrindină, mă refer la noi ACCPT Vrancea, Asociația, o să avem și-n luna iunie să vedem ce se poate rezolva. S-au adunat mai multe date, dumnealor să ne arate efectiv cum funcționează. Trebuie găsită o soluție pentru că din punctul nostru de vedere, al fermierilor, clar, rachetele acestea sunt o problemă!      

Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea: Ca și o completare. Noi aveam următoarea situație. Suntem într-un foarte bun dialog cu cei de la antigrindină. Dar, ei funcționează după o lege organică în care trei puncte sunt cheie în acea lege. 1)-Evitarea formării grindinei și a pagubelor realizate de aceasta. 2)-Creșterea precipitațiilor și 3) -Studii științifice în privința aceasta. Noi suntem în stadiu în care de trei ani de zile funcționează sistemul antigrindină, întradevăr, grindina este diminuată semnificativ, dar partea de creșetere a precipitațiilor este zero! Este inexistentă! În lipsa unui sistem hibrid avem situația cu care ne confruntăm. Luăm o hartă satelitară cu indexul de umiditate din sol și vedem deasupra Vrancei o pată roșie! Acea pată roșie nu are cum să fie doar aici! Nu știu! Nu suntem în proximitatea mării negre sau... zona este afectată. Și trebuie găsită o variantă prin care să putem coabita și să putem noi rezista. Deci, ni s-au promis despăgubiri, acestea s-au diminuat. Ne confruntăm cu criza cerealelor din Ucraina. Ne confruntăm cu această situație cu antigrindina și în plus vine această lucrare importantă pentru țara noastră în infrastructură, Autostrada A7. Dar odată cu aceasta s-a intrat abuziv pe terenurile și proprietățile unor fermieri. Și nu zice nimeni, suntem pro Autostradă. Dar, nu putem distruge culturile agricole, fără să găsim soluții de compensare a distrugerii, acelor culturi. 

Tudorel Popa: Numele meu este Popa Tudorel. Sunt vicepreședintele Asociației, fermier din Vrancea. În contextul în care a deschis discuția domnul președinte aș vrea să completez că întradevăr fermierii care se află în vecinătatea construcției Autostrăzii, care de altfel ne bucură și ne-o dorim de atâția ani și salutăm pe toți cei care au contribuit să ridice nivelul județului prin această lucrare importantă există însă un dar. Ar trebui să se țină cont de faptul că odată cu începera construcției fermieriiau avut deja culturi înființate.Acele culturi au costat.Deci nu poți înființa nimic, fără costuri. Ori dacă noi am pus terenul la dispoziție, ar trebui, normal, uman, cum vrea fiecare să considere gestul, să evalueze terenurile unde au fost înființate culturile și să despăgubească acei fermieri. S-ar putea lua modelul chiar de la despăgubirile pentru secetă. Adică Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT-ulrile) știu deja pe unde trece Autostrada, cunosc fermierii care au culturi și au avut culturi înființate.Cred că, nu știu, am discutat și la minister, ne-au spus că să trimitem petiție în sensul respectiv. Și vom încerca pe o cale. Sau vom lupta cu „armele” care ne sunt acceptate. Adică altceva ce putem face? Sau ce putem spune?

Nicoleta Olteanu, directorul executiv al Asociației: Pentru cei care nu mă cunosc sunt Nicoleta Olteanu, directorul executiv al acestei Asociații. Încercăm de fiecare dată să ne luptăm pentru fermierii noștri. De asta am hotărât și organizarea acestei conferințe de presă și eu vreau să vă mulțumesc, dumneavoastră presei care din ceea ce văd doriți să fiți partenerul nostru de dialog. Pentru că nu numai autoritățile ci și presa trebuie să fie implicată și să expună problemele fermierilor. Nu vrem neapărat să ne luați partea. Vrem obiectiv să expuneți problemele. Și triggerul ( n.r. declanșatorul ) acestei conferințe de presă l-a reprezentat acea ordonanță pentru seceta la culturile de primăvară.Care a fost aprobată altfel decât s-a făcut consultarea publică. Într-o cu totul altă formă, chiar aș îndrăzni să spun că nu s-a respectat procedura consultării publice. Pentru că în acea procedură vorbeam de 1000 lei care trebuia să fie maximul acordat la hectar pentru un grad de dăunare de 100% și noi în Vrancea avem la porumb 100% grad de dăunare și până la urmă a fost aprobată suma de 335 lei. Vă dați seama că nu am putut să nu avem acțiuni în sensul acesta. Și să semnalăm autorităților faptul că nu este acceptabilă o asemenea poziție din partea dumnealor. Trebuie luate măsuri. Suplimentarea acestor fonduri! Nu știu! Poate mai mult decât atât. Anumite scutiri de impozite pentru fermieri. Poate ar trebui și creditul de trei ori APIA  îmbunătățit și să avem flexibilitate și acolo. Pentru că la acest moment fermierul este nevoit să tragă toți acești bani și să plătească dobânzile aferente, fără să aibă posibilitatea să acceseze bani în funcție de nevoile lui. S-a discutat aici pe lângă secetă despre importurile de cereale din Ucraina.Și așa cum ați înțeles, problema principală este prețul la cereale.Care nu acoperă costurile de producție. S-a mai discutat depre sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor. Așa cum au spus și domnii fermieri, noi suntem într-o colaborare continuă cu sistemul antigrindină. În sensul identificării soluțiilor care să vină-n sprijinul fermierilor. Pentru că din păcate, nu putem să nu ascultăm vocea fermierilor. Care spun clar și răspicat că sunt afectați de sistemul acesta. Și atunci este necesar să funcționeze în Vrancea și sistemul de creștere a precipitațiilor. Pentru că doar așa vom vedea dacă este eficient sau nu. Și în sensul acesta ne-am implicat destul de mult. Avem asigurări că va funcționa și acesta (sistemul de creștere a precipitațiilor în județul Vrancea) începând din luna iulie 2023. Dar vom vedea! Nu în ultimul rând despăgubirile fermierilor care au culturi distruse de Autostrada A 7. Este adevărat că este un obiectiv strategic național pe care-l salutăm. Dar aceasta nu înseamnă că statul nu trebuie să se gândească și la cei pe care îi afectează, când construiește un obiectiv de o asemnea importanță. Care, mă rog, implică inerent niște limitări ale dreptului de proprietate. Dar aceasta nu înseamnă că nu se pot găsi soluții și nu poți veni în fața fermierilor cu un fond prevăzut pentru așa ceva! Pentru faptul că ei nu au fost anunțați în timp util să nu mai înființeze acele culturi. Le-au înființat, au început anul agricol și s-au trezit că peste trei luni încep construcțiile. Și constructorul vine, intră în teren, își face treaba, cum e normal să și-o facă dar fermierul nu este anuțat, nu se face nici o constatare în sensul acesta. Ca să știe și el ce are de făcut. Trebuie să înțelegeți că toate lucrurile acestea vin pe fondul unei disperări! Cu adevărat o disperare a fermierilor! Pentru că sunt pea multe care s-au adunat! Și atunci bineînțeles că fermierii vor soluții. Noi încercăm ca Asociație să identificăm împreună cu autoritățile și am fost mereu un partener de dialog, împreună cu Forumul APPR, Asociația din care noi facem parte la nivel național și să găsim soluțiile cerute de fermieri.                                       


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.