Viața satului

Cum au mers afacerile primarilor cu firme din Vrancea

Mihai Boicu
21 iul 2013 5906 vizualizări
Pentru cei mai mulţi, rezultatele din 2012 au fost mai proaste decat în 2011, chiar dacă sunt de la PSD, partid aflat la putere.In această situaţie sunt Valentin Bîznă, de la Tulnici, dar şi Costică Hîrşu, de la Bîrseşti,Alţi edili au reuşit însă să-şi mai diminueze pierderile şi chiar să treacă pe profit


Afacerile primarilor cu firme din mediul rural au adus caştiguri mai mici anul trecut decat în 2011, arată datele Ministerului Finanţelor. Chiar dacă se află acum la putere, firma de construcţii a social – democratului Costică Hîrşu de la Bîrseşti, a avut un profit de peste 10 ori mai mic. Pe de altă parte, societatea soţiei primarului din Nereju, a înregistrat caştiguri de 10 ori mai mari, înregistrand cea mai bună evoluţie. Primarii afacerişti din PDL care au făcut pasul la PNL au reuşit să se menţină pe linia de plutire. Cei mai mulţi aleşi din rural au afaceri cu lemne, construcţii sau comerţ.

Mulţi dintre primarii din mediul rural sunt implicaţi în diverse afaceri, cele mai multe începute în perioada în care nu erau în administraţie. Exploatarea lemnului, transportul rutier, construcţii, discoteci şi baruri sunt ocupaţiile prin care primii gospodari îşi rotunjesc afacerile. În general, după cum arată cifrele Ministerului Finanţelor, primarii afacerişti au caştigat pe vremea PDL mai mult decat în timpul USL.

Foto:Primarul din Tulnici, Valentin Bîznă

Primarul din Tulnici, Valentin Bîznă (PSD) a reuşit să-şi reducă pierderile la o firmă, în timp ce la a doua societate a sa profitul a scăzut de aproape cinci ori în 2012 comparativ cu 2011. David Forest SRL se ocupă cu exploatarea masei lemnoase şi a avut anul trecut o cifră de afaceri de 52.463 lei şi o pierdere de 4.250 lei. Cu un an înainte, firma a înregistrat pierderi de 17.278 lei. Firma de transport rutier de mărfuri Valetti SRL aduce cei mai mulţi bani familiei primarului din Tulnici. Cifra de afaceri a societăţii a scăzut anul trecut de la 1,9 milioane lei la 1,6 milioane lei, iar profitul s-a dus şi el în jos, de la 52.976 lei la 10.929 lei. Unul din cei mai vechi primari din Vrancea este social – democratul Costică Hîrşu, de la Barseşti, care deţine un bar şi o firmă de construcţii. Procom Hîrşu a avut anul trecut pierderi de 13.784 lei, mai mari decat în 2011, cand s-au ridicat la 4.206 lei. Firma de construcţii Camil Tour Serv Construct a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de la 1,3 milioane lei la 562.129 lei, iar profitul s-a micşorat de la aproape 300.000 lei la puţin peste 20.000 lei.

Primarul Aur nu a avut afaceri ... de aur

Primarului din Suraia i-a mers mai bine pe timpul PSD, decat al PDL, deoarece a reuşit să dubleze cifra de afaceri a firmei de construcţii GSR Construct SRL de la 278.198 lei la 549.195 lei. De asemenea, pierderile s-au redus de la 29.108 lei la 11.402 lei. Unul dintre cei mai înstăriţi primari din Vrancea este, potrivit declaraţiei de avere de la alegerea în funcţie, social – democratul Sandu Aur, primarul ales anul trecut la Bogheşti. Firma sa de recuperare a materialelor reciclabile sortate, Sanginvest SRL Galaţi, nu a mers însă prea bine în ultimii doi ani. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 116.463 lei, la jumătate faţă de 2011. Un lucru bun este faptul că şi pierderile s-au redus, de la 252.507 lei la 116.463 lei. Pe de altă parte, un alt primar ales anul trecut a reuşit să-şi menţină firma de exploataţii forestiere pe profit. Valentin Marcu, de la Valea Sării, a fost votat ca independent, dar a făcut pasul la PSD. SC Forestmarc Serv SRL a avut anul trecut afaceri mai multe decat în 2011, în schimb profitul scăzut la aproape jumătate, la 13.704 lei. Cel mai bine se pare că i-a mers la putere soţiei primarului din Nereju, Ion Păucă, care deţine socitatea Alin Comprest SRl. Firma a trecut de la pierderi de 60.575 lei în 2011 la caştiguri de 511.177 lei în 2012.

Foto:Primarul din Nereju, Ion Păucă
Primarul din Ciorăşti a trecut de la profit la pierderi

PDL a mers la alegerile de anul trecut pe mana catorva primari cu afaceri şi a caştigat. Între timp, unii dintre aceştia au făcut pasul la PNL, pe motiv că în opoziţie este sărăcie. Nicolae Brăicău, primarul din Ciorăşti, nu a ales să facă acest pas. Nu ştim dacă din acest motiv, dar afacerile sale au mers la fel de prost cum este situaţia primarilor care nu au pactizat cu PSD. Dacă în 2011 Moara Mihălceni, societatea primarului, avea o cifră de afaceri de 1,8 milioane lei şi un profit de 20.805 lei, anul trecut afacerile s-au micşorat la 1,6 miloane lei, iar profitul s-a transformat în pierderi de 85.909 lei. În cazul altor doi primari lucrurile stau ceva mai bine.

Foto:Nicu Ciprian Popescu primarul comunei Năruja

Nicu Ciprian Popescu, primarul falimentarei comune Năruja, care a făcut trecerea la PNL pentru a evita falimentul, a rămas pe profit în 2012, chiar dacă afacerile au mers mai prost. Cifra de afaceri a SC Nimfor SRL, societate care se ocupă cu activităţi forestiere, a scăzut de la 2 milioane lei la 1,5 milioane lei, în timp ce profitul s-a redus cu aproape 20.000 lei, la 79.520 lei. Nistor Bratosin, care a urmat acelaşi traseu politic precum colegul său din Năruja, a reuşit chiar performanţa să treacă de la pierderi la profit. Dacă în 2011, afacerile au fost pe minus cu 2.534 lei, anul trecut comerţul cu amănuntul i-a adus un caştig de 10.343 lei. Lista primarilor cu afaceri este mai mare, pentru că în mediul rural sunt foarte curtaţi de partide întrucat au resursele financiare pentru a-şi finanţa campania electorală. Pe langă edilii cu firme, mai există şi categoria primarilor care lucrează terenuri sau viţă de vie, în arendă sau proprietate, unii dintre ei reuşind să caştige chiar şi peste 100.000 de lei din agricultură în anii trecuţi. Deocamdată, deşi termenul legal de depunere a declaraţiilor de avere a trecut, informaţiile nu pot fi găsite nici pe portalul Agenţiei Naţionale de Integritate, care se mişcă foarte încet, dar nici pe site-urile proprii ale primăriilor, care de multe ori sunt doar de faţadă. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.