Viața satului

Viticultorii rămîn la mîna Vămii

Mihai Boicu
2 apr 2012 2054 vizualizări
Soarta proprietarilor de crame este incertă, iar aceştia sînt revoltaţi că li se cer în continuare taxe în condiţiile în care acciza la vin este 0

Termenul de o lună dat de Ministerul Finanţelor pentru păsuirea proprietarilor de crame a expirat. În această perioadă, amendamentul pentru eliminarea constituirii de garanţii şi a capitalului social minim ar fi trebuit să fie aprobat de Comisia de buget finanţe din Camera Deputaţilor şi apoi de plenul Camerei Deputaţilor. Ordonanţa privind modificarea Codului Fiscal nici măcar nu a intrat însă în discuţie din cauza lipsei de cvorum. În aceste condiţii, soarta proprietarilor de crame este incertă. Potrivit HG 50/2010, intrată în vigoare în luna martie, garanţia este de 5.000 de euro şi capitalul social minim de 25.000 lei pentru producătorii cu o capacitate de producţie de pînă la 500.000 litri vin. Pentru această cantitate, sumele se dublează. Instituţia responsabilă cu aplicarea acestor prevederi este Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Focşani. Instituţia le-a trimis podgorenilor o adresă din care rezultă că podgorenii trebuie să-şi depună garanţiile dacă vor să funcţioneze în continuare, cel puţin pînă la noi ordine. În Vrancea sînt peste 100 de antrepozitari, însă numărul acestora ar putea să scadă pe fondul restricţiilor impuse de Codul Fiscal producătorilor de vin. De precizat că acciza pentru vinurile naturale este “zero”, motiv pentru care producătorii cred că garanţia depusă în avans la stat este cel puţin abuzivă. “Orice înmulţit cu 0 dă 0. De ce să îmi ceară mie statul roman garanţie la acciză? Cum calculezi tu că trebuie să-ţi dau ceva, de ce să mă taxezi? La fel cu capitalul social, care este reglementat de legea societăţilor comerciale, indiferent de ceea ce produci. Nu se pot ghida cei care produc vin după alte reguli decît producătorii de beton, de exemplu. Să sperăm că, aşa cum a promis, deputatul Alin Trăşculescu, liderul de la PDL Vrancea, va urmări modificarea Codului Fiscal, la fel şi prefectul judeţului. Deocamdată nu avem informaţii de la centru, dar să sperăm că cei pe care i-am ales se vor implica pentru reglementarea situaţiei noastre”, ne-a declarat unul dintre podgorenii vrînceni afectaţi de aceste modificări fiscale. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
upsss , acum 4405 zile, 6 ore, 50 minute, 2 secunde
nu PD-L falsifica vinul ca viticultorii sa nu m ai poata vinde 1litru de vin datorita faptului ca voi vindeti apa cu 2lei
pt cetateanu, acum 4405 zile, 18 ore, 45 minute, 7 secunde
terminati-o cu falsificarile de vinuri ca ati nenorocit tot in zona noastra
cetateanu', acum 4405 zile, 21 ore, 58 minute, 10 secunde
Mergeti si luati-l pe Trasculescu de gat acum, niste animale de oameni acesti PDL, ne-au rupt in doua, vor sa ne aduca la sapa de lemn!!!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.