Ultima oră

Sinteza activităților pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice desfășurate de polițiștii vrânceni în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2018

Ziarul de Vrancea
11 feb 2018 680 vizualizări

Acestea apar menționate în Buletinul de presă nr. 18407 din 11 februarie 2018, al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea

În perioada 31 ianuarie – 7 februarie a.c., polițiștii vrânceni au continuat activitățile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase.

În urma a 137 controale, din care 118 pe drumurile publice, 9 în fondul forestier, 10 la instalații de debitat/spații de depozitare, au fost constatate  25 de infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008 modificată, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, din care 54 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de  43.000lei.

De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a confiscării faptice a cantității de 261,95 m.c. (55,61 m.c. faptic și 206,34 m.c. valoric) material lemnos, în valoare de peste 65.000 lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.