(Update) Caz de pestă porcină confirmat intermediar (2 probe din 5), în satul Lespezi-Homocea, județul Vrancea
Informația ne-a fost confirmată inclusiv de directorul DSV Vrancea dr Necula Botezatu care se reîntoarcea din concediu. Acesta a precizat însă că deocamdată nu este certă confirmarea cazului de pestă porcină din gospodăria din satul Lespezi, comuna Homocea, județul Vrancea. Concret, au fost confirmate 2 probe din 5 la laboratorul de la Brăila. Însă verdictul va fi dat de confirmarea probelor transmise de laboratorul de referință de la București. Acestea ar trebui să fie aflate în cursul zilei de mâine, sâmbătă 27 Octombrie 2018.
Din informațiile redactorilor Ziarului de Vrancea, a fost deja convocat la Prefectura Vrancea Centrului Local de Combatere a Bolilor(CLCB) animale. În cel mai scurt timp, în cadrul acestuia se vor stabili măsurile prevăzute de reglementările în vigoare în astfel de situații. Directorul DSV Vrancea, dr Necula Botezatu a precizat că specialiștii instituției pe care o conduce sunt deja la Lespezi și pun în practică toate măsurile de izolare și dezinfectare a focarului. Tratând cazul, așa cum spun reglementările în vigoare, ca și cum acesta ar fi deja confirmat.
Știre actualizată 26.10.2018-ora 18,00: Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Vrancea, Gabriel Micu, după încheierea şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor, convocată la Prefectura Vrancea,vineri 26.10.2018.ora 16,00: "Proprietarul unei gospodării a constatat ceva suspect cu cei cinci porci ai săi. El a anunţat medicul veterinar, apoi au fost trimise probe la laboratorul de la Brăila. În două dintre probe, rezultatele sunt pozitive. Sâmbătă dimineaţa vin şi rezultatele de la Bucureşti, iar probabilitatea să fie pestă porcină este foarte mare"