Îi vezi de la depărtare cum stau adunaţi, ca-ntr-un elastic uman care se-ntinde şi se destramă de-a lungul Bahluiului. Bătrâni, tineri, părinţi care-şi duc copiii în braţe sau în cărucioare. Cu ceasuri de aur la mână şi geci de piele, cu aceleaşi haine pe care le-au purtat şi anul trecut la coadă. Toţi pelerinii spun că au simţit ceva ce numesc cu evlavie şi sfială „chemarea Sfintei“ şi s-au aşezat, cum fac în fiecare an, la coadă, să se poată închina la moaştele din curtea Mitropoliei. Iar Sfânta i-a aşteptat, în baldachinul împodobit cu flori, şi le-a ascultat rugăciunile tuturor.

Azi va fi descoperită

Sfînta îşi ţine mâinile împreunate, a rugăciune. În afara acestora e acoperită în întregime de racla în care-şi odihneşte veşnicia. Doar astăzi, de ziua privegherii ei, va fi descoperită în întregime, fiind învelită doar cu nişte veşminte albe, subţiri. Cândva, credincioşii îi puteau vedea faţa, dar se spune că aceştia, după o zi de stat la coadă, ajunşi în dreptul raclei începeau să muşte din moaştele acesteia pentru a putea lua o părticică cu ei, acasă. De atunci, Sfânta şi-a ascuns chipul. De atunci, unii pelerini au început să se teamă. Mariana din Leţcani, de exemplu, a citit undeva, pe Internet, că în locul moaştelor ar fi de fapt un ghips mai mare acoperit cu o pătură. Femeia solidă, ale cărei buze roz lucesc la lumina lumânărilor, nu mai ştie ce să creadă, chiar dacă a venit deja de câţiva ani, negreşit, să-şi verse năduful la Sfântă. Acum stă aproape de raclă, iar mâinile se frământă unele pe altele de parcă ar fi adus de-acasă aluatul pentru cozonaci care încă n-a apucat să crească.

Entuziasmul dispare spre începutul cozii

Însă weekendul acesta, veşmintele din dreptul palmelor Sfintei Prascheva sunt negre, pământii, departe de albul straielor încă acoperite de raclă. Miile de oameni care au trecut deja prin dreptul baldachinului pe care aceasta e aşeazată au strâns-o pe Preacuvioasă de mână şi şi-au lăsat amprentele. Apoi, dărâmaţi de oboseală dar cu feţele radiind, încep să coboare, prin cordonul viu de jandarmi, înspre curtea interioară a Mitropoliei.

Citeste si Pelerinii au călcat pe urmele Sfintei Parascheva într-o procesiune care a durat o oră (GALERII FOTO)

E o bucurie care parcă stă să explodeze din piepturile celor care îşi poartă rucsacii în spinare, după ce au ajuns să se închine. Bucuria alpinistului care înfige steagul în zăpada de pe cea mai înaltă culme, a doctorului după o operaţie de zeci de ore şi sute de suturi. Bucuria sportivilor trecând linia de sosire după un maraton. Însă, deşi în rândurile lor au şi atleţi, chirurgi sau alpinişti, pelerinii sunt oameni simpli iar proba lor este cea a răbdării, nu a anduranţei. Dar această bucurie nu e de lungă durată şi se stinge cu cât te îndepărtezi de mai mult de Mitropolie, pe străzile aglomerate, şi cu cât numărul de pe stâlpi devine din ce în ce mai mare.

„Mergem cu Sfânta înainte“

La stâlpul 18, doi puştani se ciondănesc prieteneşte într-un spaţiu liber impus de jandarmi, în coloana de pelerini. Faţă de alţi ani, cei care se aşază la coadă la Sfântă nu mai sunt lăsaţi să se îndepărteze de gardurile care-i dirijează pe o singură parte a străzii. De aceea prin rândul aglomerat de oameni sunt foarte mulţi care stau ghemuiţi pe un scaun mic, adus de-acasă, sau moţăind cu capul pe troller-ele pline cu haine şi mâncare. Răzvan, unul dintre cei doi puştani, e în clasa a 9-a şi vine pentru al doilea an la rând la Sfântă. Îi mulţumeşte acesteia pentru vreme, „anul trecut am stat o oră în microbuz să-mi storc hainele“ şi întreabă fiecare jandarm dacă mai are mult până când intră în curtea Mitropoliei. Pentru că gardurile puse de către jandarmi sunt înşelătoare. Îi poartă pe credincioşi când spre dealul pe care e Mitropolia, când îi coboară înapoi spre Bahlui.

Citeste si În numele Sfintei! Sacrificii până la moarte pentru a-i fi atinse moaştele. Ce îndură pelerinii

„Nu e nimic, mergem cu Sfânta înainte“, spune băiatul înghiontindu-şi din nou prietenul. Băieţii au venit de la Tecuci şi mai au câţiva colegi cu ei, dar s-au pierdut în lungimea cozii. În spatele lor, un preot de aproape 40 de ani care avea doi copii stătea, ruşinat, cu bărbia în piept sprijinindu-se de gard. Îşi învârtea verigheta de la mâna stângă care părea atât de tocită, de parcă s-ar fi născut cu ea pe inelar. El venea din Suceava, împreună cu o parohie de femei în vârstă. Una dintre doamne îşi sprijinea greutatea pe o cârjă iar cealaltă o ţinea când pe gard, când pe umărul părintelui, când pe cel al unui jandarm. Aveau 12 ore de când stăteau la coadă şi au străbătut aproape două treimi din drum. „Încet, încet, ne duce ori Domnu, ori Sfânta, dar ajungem.“

Merinde împărţite cu jandarmii

Mijlocul cozii e locul optimiştilor. Trei preoţi care şi-au adunat enoriaşii din tot atâtea parohii au venit din Brăila să se închine în faţa Sfintei. „La noi, înaintea oricărei liturghii, se ţine o priveghere lungă. Ei bine, de asta am venit şi noi aici, stăm treji şi dimineaţă ne întoarcem la parohii ca să ţinem liturghia de duminică.“ Însă, pentru ei, coada a mers mai greu, şi au ajuns în ceva mai mult de nouă ore abia la stâlpul 28. Dar cei trei preoţi nu se descurajează, vor să termine în şase ore cealaltă jumătate să poată prinde trenul înapoi spre casă. „Se îndură Sfânta să nu ne lase să ajungem la timp la liturghie?“, şi părintele îşi ridică cele două sacoşe de rafie de jos, pornind agale la deal.

Din boxele de pe dealul pe care stă Mitropolia încă se aude predica, iar cuvintele de îndemn vorbesc despre pelerini ca fiind oameni dârji, „veniţi să caute binecuvântarea la picioarele Sfintei“.
Şi oamenii parcă prind curaj la fiecare vorbă bună. Unul dintre magazionerii care şi-au întins zorzoanele de-a lungul drumului cozii îi îndeamnă pe pelerini să aibă răbdare, să se roage, să lase acatiste Sfintei, că au timp. Până şi jandarmii aduşi din toată regiunea Moldovei încep să stea de vorbă cu oamenii, să-i încurajeze, iar pelerinii îşi împart cu aceştia merindele aduse de la sute de kilometri depărtare. Mai mult, sâmbătă seară chiar încercau să convingă un bătrân să nu rămână la coadă şi să meargă direct în curtea Mitropoliei. Bătrânul însă, un călugăr aplecat de spate care aproape atingea cu barba albă asfaltul, se încăpăţână să rămână în rând, să treacă prin „toate vămile Sfintei“. Înaintea lui, doi tineri citeau Acatistele Sfintei Parascheva, un altul citea un roman al lui Kafka, Castelul, iar un grup de păşcăneni stăteau mai înfofoliţi decât cele trei parohii de brăileni la un loc. Oameni la o doua tinereţe, îmi spun bucuroşi că simt cum coada se scurtează cu fiecare oră care a trecut şi că au făcut un kilometru deja de când s-au pornit, în urmă cu două ore. În urma lor însă au lăsat doar trei stâlpi, cel mult 200 de metri, iar capătul cozii se întrezăreşte alungindu-se către Podul Roş. Spre el încă se îndreaptă zeci de credincioşi, din toate colţurile Iaşului şi ale ţării, strângându-se ca într-o pâlnie, în dreptul stâlpului 65.

www.ziaruldeiasi.ro