Ultima oră

Odobeştiul visează să devină staţiune de odihnă şi tratament

Andrei Milcoveanu
15 iul 2013 1269 vizualizări
Autorităţile vor lansa în această vară şi o hartă culturală a oraşului

Cu speranţa că într-o zi Odobeştiul va redeveni orăşelul cochet din perioada interbelică, autorităţile locale investesc în promovarea imaginii oraşului. După ce au lansat un brand de succes în 2010 – Odobeşti, oraşul viilor domneşti - însoţit de tipărirea unei istorii a localităţii pe înţelesul tuturor, în acest an va fi prezentată o hartă culturală, atât în format print, cât şi în variantă interactivă. „La acest moment pentru unii, Odobeştiul ca destinaţie turistică este o himeră, însă vrem să transformăm Odobeştiul într-un oraş turistic şi să-l aducem la statutul de staţiune. Să nu uităm că înainte de Al Doilea Război Mondial la Odobeşti se efectuau tratamente cu extrase din struguri şi veneau pacienţi din Bucureşti, cu trenul, vara, special la tratament. Odobeştiul, prin aşezarea sa geografică şi bogăţiile naturale, are un uriaş potenţial turistic. Prin investiţiile pe care le avem în derulare am reuşit să modernizăm reţelele de apă, canalizare şi gaze naturale. Vom reface şi moderniza infrastructura stradală şi dorim să investim în promovarea oraşului ca destinaţie turistică”, ne-a spus Florin Vetrescu, viceprimarul oraşului. Înainte de 1989 funcţionau la Odobeşti mai multe fabrici care asigurau locuri de muncă pentru câteva mii pe persoane. După 1989, toate aceste fabrici au fost desfiinţate şi dezvoltarea turismului poate oferi locuri de muncă, atât pentru locuitorii oraşului Odobeşti, cât şi pentru localităţile vecine, care depindeau economic până în 1989 de fabricile din localitate.  Turismul poate fi o alternativă pentru economia oraşului şi a judeţului, cu condiţia ca investitorii din turism să înveţe abc-ul comportamentului civilizat, să ofere servicii la preţuri decente, în condiţii optime, să scoată din restaurante dvd-urile cu manele, iar mâncătorii de seminţe şi haitele de caini să nu mai polueze spaţiul public, adică exact locurile unde ar trebui să se plimbe în tihnă turiştii veniţi la odihnă şi tratament! (A. MILCOVEANU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Odobesteanu, acum 3947 zile, 10 ore, 21 minute, 22 secunde
Domnu' vice...infrastructura stradala se face si in Unirea sau numai pe unde circula mercedesul dvs?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.