Ultima oră

VIDEO!!! Un pelican a “naufragiat “ în Gura Caliţei în drum spre Delta Nilului

Aurelian Ivan
1 oct 2012 3437 vizualizări
Maiestoasa pasăre s-a “prăbuşit” în faţa bisericii din comună, dar a fost salvată de o familie de vanători. Locuinţa celor care au salvat pelicanul a devenit loc de pelerinaj pentru curioşi. Pelicanul a fost preluat ieri de Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice pentru a fi tratat

 Un pelican a “naufragiat” în urmă cu două zile în comuna Gura Caliţei, după ce a rămas în urma stolului plecat în ţările calde. Către sfarşitul lunii septembrie, pelicanii migrează din Delta Dunării către Africa ecuatorială. Maximilian Pupăză, un vanător din localitate, a fost la un pas să fie lovit de uriaşa pasăre care a căzut din înaltul cerului, chiar în faţa bisericii. Se pare că este vorba despre un exemplar tanăr de pelican comun. “La început am crezut că văd o gască care venea ameninţător spre mine. Cand s-a apropiat am văzut că are nişte aripi uriaşe şi ciocul cu sac, care funcţionează ca o unealtă naturală de pescuit. Fiind şi vanător, l-am identificat imediat”, ne-a povestit Maximilian Pupăză. Bărbatul spune că pasărea nu mai putea să zboare, fiind epuizată. Iubitor al naturii, Maximilian a luat-o acasă, cu maşina, pentru a încerca să o întremeze. La vederea pelicanului, toată familia s-a mobilizat pentru salvarea sa. “Nu am văzut niciodată un pelican pană acum. Avem o cuşcă în care ţineam puii de găină, i-am scos şi am pus pelicanul, că e oaspetele nostru”, ne-a spus Neta Pupăză, gospodina casei.


Pelicanul va fi dus în Delta Dunării
Oamenii au încercat să hrănească pelicanul cu peşte congelat, dar nu a vrut să mănance. “Este un vanător şi îi place să se hrănească singur. Pare sănătos, însă probabil din oboseală s-a rupt de cardul în care era şi a ajuns în mijlocul satului nostru”, ne-a spus Nicolae Pupăză, tatăl lui Maximilian, la randul său vanător. La auzul veştii că în ograda familiei a poposit un pelican, oamenii au venit din curiozitate. “Este impresionant. Nu ai ocazia să vezi aşa ceva în curtea casei, ci la Grădina Zoologică sau în Delta Dunării. Ştiam că nea Nicolae Pupăză este vanător şi vanătorii mai au glume în program, dar uite că e adevărat”, ne-a spus Gheorghe Finta, un vecin care a venit special de la Buzău să vadă pasărea. Ştiind că pelicanul este pasăre declarată monument al naturii, familia a sunat la Agenţia de Protecţie a Mediului, de unde a aflat de existenţa unui centru care preia animalele sălbatice rănite, le tratează şi le eliberează în habitatul lor. Cei de la dispensarul zoo din crangul Petreşti au preluat ieri pasărea care părea uşor rănită. “Suntem singura asociaţie din Romania autorizată să tratăm animalele sălbatice care sunt găsite rănite. Pelicanul va fi tratat de medicul nostru veterinar şi, după ce se va înzdrăveni puţin, că e cam slăbit, va fi eliberat în Delta Dunării”, ne-a spus Matei Dragomir, coordonatorul Centrului zonal de îngrijire şi tratament pentru animalele sălbatice Focşani, deţinut de Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice. (Aurelian IVAN)
 
Pelicanul, o specie pe cale de dispariţie
Pelicanul este considerat simbolul Deltei Dunării. Păsările sosesc în  Romania la începutul lunii martie şi pleacă toamna, spre Delta Nilului, Regiunea Golfului sau coastele Asiei. Deşi este o pasăre ocrotită prin lege, efectivele de pelicani s-au diminuat mult în ultimele zeci de ani din cauza creşterii activităţilor industriale şi a reducerii zonelor de cuibărit. Cel mai vestic refugiu european al pelicanilor este Delta Dunării, care găzduieşte cea mai mare populaţie de pelicani comuni din Europa.  Specia care a “naufragiat” în comuna Gura Caliţei este pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), potrivit specialiştilor. Pe teritoriul deltei cuibăresc în jur de 2.500 de perechi de pelicani. Aceştia au o anvergură a aripilor de peste 2 m, aflandu-se astfel printre păsările cele mai mari. (A. I.)
Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea imagini cu pasărea monument al naturii care a aterizat la Gura Caliţei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
N.E.CURATU, acum 4236 zile, 20 ore, 4 minute, 48 secunde
Video demential(rezumat) "Fiul meu mergea spre casa, Nu stiu cum s-a intamplat, C-asa pe nepusa masa, De sus ceva a plonjat. A crezut c-o gasca mare, Se gandeste sa-l atace, Cand sa fuga foarte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.