Ultima oră

Angajaţii vin să ceară răspunsuri la Primăria Focşani pentru impasul ENET

Aurelian Ivan
21 aug 2012 13065 vizualizări
Săptămana de lucru a angajaţilor societăţii de termoficare s-a redus cu o zi în luna iulie, din cauza problemelor cu încasarea banilor de la populaţie

Se aşteaptă ca astăzi, în sala mare a Primăriei Focşani, să fie prezenţi 200 de angajaţi ai ENET.  Din informaţiile pe care le avem, Prmăria este cea care a solicitat această întalnire. Discuţiile vizează problemele societăţii de termoficare ENET. Se ştie déjà că “fabrica de căldură” este într-o situaţie financiară deplorabilă. În acelaşi timp, societatea trece printr-un amplu proces de modernizare, care ar trebui să o facă şi eficientă. Însă dacă lucrările de modernizare sunt în grafic, eşalonarea datoriilor către furnizorul de gaz sunt în urmă cu multe miliarde. Totul este din cauză că, spun reprezentanţii ENET, foarte mulţi focşănenii şi asociaţiile de proprietari nu şi-au plătit facturile de ani de zile. Aşa s-a ajuns la uriaşa sumă de 130 de miliarde de lei vechi datorie. Suma care trebuie achitată către Distrigaz este de 70 de miliarde de lei vechi. Mai mult, luna aceasta ar fi trebuit să fie plătită o eşalonare de 25 de miliarde de lei vechi, din care s-au achitat doar 6 miliarde lei. Prin urmare, ar putea fi posibil ca furizorul să se supere din nou şi să închidă gazul, iar această întalnire să fie ceva de genul “şi acum ce facem”. Consecinţa? Ne vom reîntoarce la spălatul la lighean cu apă încălzită pe aragaz. ”Vor fi aproximativ 200 de angajaţi în sala mare a Primăriei Focşani, se vor discuta în principal problemele societăţii. Din cauza situaţiei financiare a instituţiei, pe luna iulie s-a redus săptămana de lucru cu o zi, conform contractului. Este această îngrijorare că populaţia nu plăteşte, este vorba de 130 de miliarde de lei vechi datorie, iar datoria către Distrgaz este de 70 de miliarde de lei vechi”, ne-a spus Cornel Tofan, liderul de sindicat de la ENET. Se aşteaptă ca la sfarşitul acestei luni să se întrunească Consiliul de Administraţie al ENET pentru a-l valida în funcţie pentru încă patru ani pe Valter Popescu, ca director. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ing. Ulise Grosu, acum 4277 zile, 2 ore, 35 minute, 35 secunde
Din anul 2005 prin numeroase petitii adresate d-lui primar Decebal Bacinschi si CL Focsani, am atentionat ca ENET-ul va intra in faliment, petitii la care am primit numai raspunsuri in bataie de joc, citeste integral
danb, acum 4277 zile, 13 ore, 16 minute, 27 secunde
ENET e cea mai ciudata societate comerciala a originalului capitalism romanesc. E o societate pe actiuni cu actionar unic CL Focsani, care nu isi alege singur managerul ci pune pe altii, iar deciziile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.