Ultima oră

Mozaic national: Orban: Toate proiectele POSDRU verificate de CE conţineau nereguli

Ziarul de Vrancea
6 iul 2012 1426 vizualizări
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, la Mamaia, că în toate proiectele verificate de Comisia Europeană din cadrul POSDRU au fost găsite nereguli, care nu fuseseră depistate de autorităţile române, astfel fiind pusă sub semnul întrebării funcţionarea întregului sistem.

El a prezentat şi câteva probleme legate de Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) şi a precizat că iniţial procedurile prevedereau nişte reguli, dar treptat acestea au devenit din ce în ce mai flexibile. "Sunt proiecte din care unele strategice, strategic însemnând peste cinci milioane de euro, în care ponderea salariilor a depăşit 80 la sută, este ceva inimaginabil. Iniţial, procedurile prevedeau nişte reguli, treptat, nu ştiu cum s-a întâmplat, de procedurile au devenit din ce în ce mai flexibile, au permis din ce în ce mai multe lucruri şi s-a ajuns la situaţia în care au fost acceptate la finanţare o serie întreagă de proiecte", a explicat ministrul Afacerilor Externe. El a menţionat că au fost acceptate chiar şi proiecte care nu ar fi trebuit finanţate în cadrul acestui program. "Vă dau un singur exemplu: au fost proiecte în baza cărora unii din zona educaţională, mai precis inspectorii şcolari, au fost incluşi în asemenea proiecte, deşi conform prevederilor legale ar fi trebuit să fie organizate proceduri de achiziţii publice, nu s-a făcut aşa, deci toate aceste proiecte sunt sub semnul întrebării", a mai spus Leonard Orban

Cod galben de caniculă pană marţi

Meteorologii au emis vineri o atenţionare de Cod galben, precizând că sâmbătă, duminică, luni şi marţi valul de căldură va persista în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-vestul Transilvaniei. În aceste regiuni temperaturile maxime vor fi de 34-36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, spun meteorologii.
Nouă judeţe din vestul ţării se aflau, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, cu temperaturi de pană la 39 de grade.


Camera retrimite cazurile Pâslaru şi Andon la Comisia juridică

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, vineri, ca problema incompatibilităţii deputaţilor Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Andon (PC) să fie retrimisă la comisia juridică. Propunerea în privinţa lui Florin Pâslaru a fost adoptată cu 141 de voturi "pentru", 9 abţineri şi 49 de voturi "împotrivă". Propunerea în privinţa lui Sergiu Andon a fost adoptată cu 147 de voturi "pentru", 10 abţineri şi 53 voturi "împotrivă". Agenţia Naţională de Integritate a sesizat, miercuri, Consiliului Naţional de Integritate, întrucât Comisia juridică a Camerei s-a substituit unei instanţe de judecată, ignorând decizia definitivă prin care se stabilea incompatibilitatea lui Andon şi un document ANI care stabilea incompatibilitate lui Paslaru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
miticuta, acum 4317 zile, 23 ore, 2 minute, 14 secunde
Tot pe un proiect POSDRU a fost realizata probabil si surpriza din seara aceasta de la Hotelul Fashion Center-Advertorial.Cata literatura de specialitate are in spate seful asezamantului care a fost citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.