Ultima oră

Subiecte unice la nivel naţional la examenul de titularizare în învăţămant, pentru eliminarea suspiciunilor

Ziarul de Vrancea
31 mai 2012 658 vizualizări
Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop.


 Subiectele pentru examenul de titularizare vor fi făcute la nivel naţional şi vor fi unice, iar  corectarea se va face tot la nivel naţional, în centre, în acest fel urmand să fie eliminate suspiciunile, a anunţat joi ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop. El a mai declarat ca instituţia pe care o conduce a efectuat un audit în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura şcolară în perioada 2006-2012. "Îngrijorător şi alarmant, în 2011 şi 2012, există lucrări efectuate, nefacturate, şi neplătite în valoare de  200 milioane lei. Trebuie să vedem de ce s-au investit aceste sume în unele şcoli fără niciun document. Vom face deplasări în teritoriu, controale."
"Din partea autorităţilor locale, care sunt principalii beneficiari, doar 10% din fonduri au fost alocate de acolo, 90% au venit de la bugetul de stat", a mai precizat Liviu Pop.
Ministrul interimar al Educaţiei a mai anunţat că raportul privind violenţa în şcoli a fost finalizat.

Articol preluat din Ziarul de Iasi


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.