Ultima oră

Primiţi cu colindul de la politicienii din Vrancea?

Ziarul de Vrancea
23 dec 2011 1574 vizualizări
Tot anul v-au promis şi v-au surprins, nu de fiecare dată plăcut u la final de an însă, politicienii mioritici îşi fac timp să vă ureze u nu cer la schimb mere, nuci sau covrigi, chiar dacă în 2012 s-ar putea să vă bată în uşă pentru un vot u toţi cei care v-au urat au fost sinceri, măcar de Crăciun, şi v-au dorit sănătate, prosperitate şi ca masa de Crăciun să aducă aproape familia

Primiţi cu colindul şi cu urarea de la politicieni? De Crăciun, cei care ne conduc s-au gîndit să coboare din birourile şi plenul Consiliului Local , Judeţean sau al Parlamentului şi să vă facă cîte o urare. Sinceră sau plină de aşteptări electorale, casa colindată să hotărască. Crăciunul i-a îndemnat la gînduri ceva mai pacifiste pe adversarii politici, care au lăsat în această perioadă la o parte replicile dure. Cu toţii vă urează să aveţi casa luminată, iar Crăciunul să vă găsească cu bradul împodobit şi familia alături. Cititorii Ziarului de Vrancea decid cîţi bani dau pentru urările politicienilor, dacă aceştia merită o portocală, mere sau nuci. Numai uşa în nas să nu le-o trîntiţi, ţinînd cont că spiritul Crăciunului trebuie să ne facă mai toleranţi şi mai buni pe noi toţi.

Sorina Plăcintă, senator PDL de Vrancea: “Crăciun fericit şi un An Nou cu bucurii. Să fim cu toţii sănătoşi, toleranţi, mai buni, drepţi şi uniţi”

Ciprian Nica, deputat PSD de Panciu: “Cititorilor Ziarului de Vrancea le urez un Crăciun fericit, să petreacă frumos şi numai gînduri bune. Le doresc multă sănătate, că e cea mai scumpă dintre toate, să avem pace, realizări, să fim încrezători şi demni. Şi să nu ne lăsăm cumpăraţi! Le urez şi celor din Italia, Spania sau Germania numai bucurii. Am petrecut şi eu o dată Crăciunul în afară şi nicăieri Crăciunul nu-i ca acasă. Să nu-şi uite ţara”

Alin Trăşculescu, deputat PDL de Mărăşeşti: “Sărbătorile de iarnă să vă aducă prosperitate în case, înţelegere şi multe bucurii. Să le petreceţi împreună cu cei dragi şi să vă fie casa luminată, să răsune de colinde şi să miroasă a cozonac. La mulţi ani!”

Alexandru Nazare, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: “Crăciunul să vă găsească cu familia laolaltă şi Noul An să vă aducă împliniri. Numai sănătate, împliniri şi drumuri line în 2012. Le urez cititorilor Ziarului de Vrancea ca Naşterea Domnului să-i găsească fericiţi, sănătoşi şi încrezători în vremuri mai bune”

Eduard Lambrino, vicepreşedinte PNL Vrancea şi consilier judeţean: „Doresc ca Sărbătoarea Sfîntă a Naşterii Domnului să lumineze sufletele şi casele tuturor locuitorilor „Plaiurilor Mioriţei”, să dăruiască linişte şi bucurie în inimi, multă sănătate, prosperitate şi fericire! Fie ca spiritul, căldura şi taina acestor Sărbători să ne renască puterea de a iubi, de a ierta, de a dărui şi de a ne ajuta semenii! Oamenilor politici ai acestei ţări le doresc să găsească înţelepciunea necesară pentru a face ca acest popor să trăiască mai bine! Crăciun fericit tuturor!”

Ionel Cel-mare, preşedinte PC Vrancea: “Urez cititorilor Ziarului de Vrancea ca în aceste vremuri să aibă sănătate multă, linişte, Crăciun fericit şi să dea Dumnezeu să avem un an mult mai bun decît acesta. Şi le urez cititorilor să fie mai înţelepţi, în momentul alegerilor. Clasei politice din Vrancea îi urez să le dea Dumnezeu mai multă minte şi să aibă grijă de romani că pînă acum au avut numai în preajma alegerilor”

Vasile Dobre, viceprimarul municipiului Focşani, consilier local PNL: “Cititorilor dumneavoastră le urez un Crăciun fericit şi să le dea Dumnezeu toate cele bune. La mulţi ani cu multă sănătate şi să fie ca-n 2012 să ducem o viaţă mai bună decît în acest an. Fie ca anul 2012 să readucă în viaţa noastră încrederea că putem fi mai buni şi că putem trăi mai bine. Pentru realizarea acestui deziderat un mare gînditor a spus: «Dacă vrei să schimbi lumea trebuie să începi cu tine». Vă doresc tuturor Crăciun fericit şi La mulţi ani!”

Sorin Hornea, prefectul judeţului Vrancea: “Vrîncenilor le urez sănătate şi linişte, că s-au săturat toţi de cearta politicienilor. Crăciunul să vă găsească în jurul bradului, împreună cu familia. Să aveţi pace şi bucurie în suflet, iar Anul Nou să vă aducă un 2012 mai bun şi luminos”

Ionel Popescu, comisar şef, şeful Poliţiei Vrancea: “Le urez cititorilor Ziarului de Vrancea multă sănătate şi sărbători fericite şi le mulţumesc pentru modul în care au colaborat cu instituţia noastră  şi ne-au ajutat în anul 2011 să rezolvăm unele cazuri. Totodată, vreau să-i asigur că în anul 2012 vom fi la fel de prompţi în a le rezolva sesizările, iar activitatea noastră se va desfăşura doar în slujba cetăţeanului”.

Costică Neaţă, directorul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală: “În primul rînd le doresc multă sănătate, pentru că este mult mai de preţ decît orice altceva. Pentru cei care lucrează în agricultură le doresc să aibă un an agricol mai bun decît cel care tocmai se încheie, să aibă parte de multe bucurii şi împliniri. Să dea Domnul ca anul viitor să fie mai bun decît anul acesta”

Ion Ghionea, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice: “Le urez multă sănătate tuturor contribuabililor judeţului Vrancea. Dacă sînt sănătoşi vor munci mai bine, vor produce mai bine şi vor vira şi la bugetul statului mai mult. Multă sănătate şi fericiri şi «La mulţi ani»!”.

Nu doar politicienii şi şefii de instituţii au privilegiul de a vă ura în aceste momente. Şi redacţia Ziarului de Vrancea vă colindă şi vă doreşte numai împliniri, sănătate, bani nici prea puţini, dar nici prea mulţi şi minte destupată.

Cu colinde de Crăciun,
Vă dorim un an mai bun
Şi cu dragoste creştină
Să primiţi în dar lumină.
 
Zurgălăi de flori de gheaţă
Să vă bucuraţi de viaţă
Mult noroc să-aveţi în toate
La mulţi ani şi sănătate!

(Grupaj realizat de Iulia CREŢU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Popescu te trage in jos, acum 4510 zile, 4 ore, 26 minute, 46 secunde
La fel ca si in sondajele de opinie, unde se claseaza pe ultimul loc, si in acest articol, Mimi Samponaru nu se regaseste deloc. Bravo, papagalule, a ajuns sa te ignore si presa, semn ca esti citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.