Ultima oră

Angela Gheorghiu, în direct la Opera Naţională din Bucureşti

Ziarul de Vrancea
28 sep 2011 573 vizualizări
Opera "Faust", de Charles Gounod, în care evoluează celebra soprană Angela Gheorghiu, originară din Adjud, va fi transmisă în această seară în direct de la Covent Garden, informează site-ul Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Astfel, ONB va fi gazda unei premiere absolute în România: prima transmisiune în direct, în condiţii HD-high definition, prin satelit, în sala mare a Operei bucureştene, a unui spectacol de la Opera Regală din Londra (Royal Opera House - Covent Garden). Potrivit ONB, pentru publicul român evenimentul, organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Casei de Licitaţii Artmark, va însemna şansa de a se reîntâlni cu una dintre cele mai valoroase voci lirice ale lumii: soprana Angela Gheorghiu, care va interpreta rolul Margaretei.  Transmisiunea spectacolului prin satelit se va realiza doar în două oraşe din România: Bucureşti, la ONB, şi Timişoara, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Eugen Todoran". Accesul în sală se va face pînă la ora 20.45, preţul biletului fiind de 45 lei. Evenimentul este primul dintr-o serie de transmisiuni care vor fi organizate la ONB, parteneriate ce vor implica câteva dintre cele mai importante teatre lirice din lume, ca Bolşoi Teatr, Arena di Verona, Teatrul La Fenice din Veneţia, Teatrul San Carlo din Napoli, Scala din Milano, Opera din Paris ş.a. Capodoperă a compozitorului francez Charles Gounod, opera are la bază celebra dramă semnată de Goethe, care istoriseşte povestea doctorului Faust. Ajuns la capătul unei vieţi dedicate ştiinţei, Faust face pact cu diavolul pentru a-şi recăpăta tinereţea şi frumuseţea, în schimbul cedării propriului sau suflet.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.