Ultima oră

Recrutarea personalului pentru recensămînt se încheie într-o săptămînă

Mihaela Beșleagă
9 sep 2011 1825 vizualizări
Pensionarii anticipaţi sau cei pe caz de boală riscă să îşi piardă pensia, la fel ca şi şomerii în plată, care se pot trezi cu ajutorul suspendat, în caz că vor să participe la recensămînt

Recensămîntul general al locuinţelor şi populaţiei, care va avea loc în perioada 20-31 octombrie, este pe ultima sută de metri a pregătirilor. Pînă în prezent au fost recrutaţi 1.800 de recenzori, dintr-un necesar de 2.200 de persoane (recenzori, recenzori şefi, şefi de circumscripţie, coordonatori şi rezerve). Acest personal va fi instruit în 12 centre dispersate pe tot teritoriul judeţului Vrancea, de şase instructori, în a doua parte a lunii septembrie şi prima parte a lunii octombrie, după ce se va definitiva stabilirea sectoarelor. Fiecare recenzor va trebui să acopere un sector, care în mediul urban va cuprinde 100 de locuinţe, iar în rural circa 60-80 de locuinţe, în funcţie de specificul localităţii. Fiecare recenzor, cu care se va încheia o convenţie de prestări servicii,  va fi plătit cu 50 lei/zi brut, din care se vor scădea toate contribuţiile către stat, mai puţin sănătatea. Perioada de recrutare a recenzorilor se încheie pe 15 septembrie. Există însă şi unele categorii de persoane care nu se pot angaja ca recenzor întrucît există o incompatibilitate între statutul lor şi această muncă de teren. Astfel, pensionarii anticipaţi sau cei pe caz de boală riscă să îşi piardă pensia, la fel ca şi şomerii care se află în plată, care se pot trezi cu ajutorul suspendat în caz că vor să participe la recensămînt. „La personal, nu stăm nici foarte rău, nici foarte bine. Mare parte din recenzori sînt cadre didactice, care au fost în vacanţă pînă acum. Nu cred că va fi vreo problemă cu personalul de recenzare”, a declarat Rodica Negruţ, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Vrancea.  Aceasta a adăugat că şi asociaţiile de locatari vor fi chemate la instruirea cu recenzorii pentru a facilita intrarea acestora în blocurile cu interfon. Singura problemă nerezolvată în acest moment este stabilirea unei hărţi cu sectoarele pe care trebuie să le acopere fiecare recenzor, aceste hărţi trebuind să fie gata pînă la plecarea oamenilor pe teren. Hărţile existente în prezent au un mare neajuns: lipsesc numele şi numărul străzilor. Deşi au fost actualizate hărţi în format electronic, în lunile mai-iunie a. c., acestea au fost încărcate pe un server care, din cauza solicitărilor, s-a blocat. În mediul urban vor exista două circumscripţii, la Focşani şi Adjud, iar în mediul rural cîte un recenzor coordonator.  (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.