Ultima oră

Amenzi de 5 ori mai mari daca nu consolidati cladirile cu „bulina rosie”

Mihaela Beșleagă
30 aug 2011 841 vizualizări
Guvernul a decis si sa elimine conditia impunerii unei ipoteci asupra imobilului consolidat împotriva cutremurelor, prin care statul se asigura ca proprietarii vor rambursa suma investitiei

Ministerul Dezvoltarii a majorat de cinci ori cuantumul amenzilor pentru proprietarii de imobile si primarii care nu-si respecta obligatiile privind expertizarea si consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat, sanctiunile urmind sa fie cuprinse între 2.500 lei si 75.000 lei. Prevederile sint incluse în modificarile aprobate de Executiv Ordonantei Guvernului 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor, elaborat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). În prezent, sanctiunile sint cuprinse între 500 lei si 15.000 lei, iar prin aceste modificari cresc la 2.500 lei - 75.000 lei, fiind penalizate printre altele nerespectarea obligatiilor privind expertizarea tehnica a cladirilor, a proiectarii si executiei lucrarilor de consolidare. Prevederile ordonantei se vor aplica atit constructiilor de interes si utilitate publica, cit si cladirilor de locuit. Pe linga majorarea cuantumului amenzilor, reprezentantii MDRT au propus eliminarea ipotecii instituite în favoarea primariilor pina la restituirea integrala de catre proprietari a sumelor alocate din fonduri publice pentru consolidarea cladirilor. Aceasta prevedere a fost înlocuita cu instituirea notarii în cartea funciara a imobilelor a mentiunilor cu privire la contractele care au în vedere restituirea sumelor datorate de proprietari pentru executarea lucrarilor de consolidare finantate de la bugetul de stat. „Pentru a impulsiona executia lucrarilor de consolidare a cladirilor de locuit care prezinta pericol public, în cazul lucrarilor derulate prin progamul finantat de MDRT si implementat de primarii, se renunta la ipoteca instituita în favoarea autoritatilor locale. Proprietarii beneficiaza de scutirea de taxa privind eliberarea autorizatiei de construire pentru executia lucrarilor de consolidare a constructiilor cu destinatia de locuinta din proprietate, precum si de taxa privind timbrul arhitecturii”, transmite Ministerul Dezvoltarii. Un alt aspect vizat este cresterea transparentei în procedurile administrative de atribuire a contractelor, asociatiile de proprietari putind participa în comisiile de licitatie. Prin aceste masuri se urmareste recuperarea întirzierilor înregistrate pina acum în programul de consolidare pe care MDRT îl finanteaza, iar autoritatile publice locale îl implementeaza. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.