Ultima oră

REVISTA PRESEI CENTRALE:Subiectele Zilei: Greva moare dupa doua zile; Noptile albe ale Guvernului Boc. Lista creditelor

Ziarul de Vrancea
2 iun 2010 262 vizualizări
Romania risca o investigatie a UE pe tema Hidroelectrica; Cum poate iesi Romania din criza

Greva moare dupa doua zile


Greva generala din sistemul bugetar incepe sa se sparga: "grosul" profesorilor a cam renuntat, functionarii mai protesteaza doar in cateva judete, restul se multumesc cu pichete. La doua zile de la declansarea grevei generale, profesorii si functionarii dau semne de oboseala, constienti de faptul ca executivul nu va face pana la urma nicio concesie in ceea ce priveste taierea salariilor. Astfel, in ciuda indemnurilor liderilor sindicali, cei mai multi dascali au iesit din greva. Functionarii din administratia centrala au renuntat si ei. Mai raman pichetele confederatiilor in fata prefecturilor din tara, informeaza EVZ. Despre acelasi subiect Adevarul scrie: ExplicaÃiile unei greve ratate. Marea grevă generală a eºuat pentru că a avut mize prea mari, liderii sindicali nu mai au credibilitate, iar bugetarii s-au temut pentru joburi. Alte motive posibile: obiectivele grevei au fost din start irealizabile, iar sindicatele au sacrificat solidaritatea de dragul siguranÃei locului de muncă.


Noptile albe ale Guvernului Boc


Lista creditelor. Criza a alungat somnul ministrilor din Cabinetul Boc. Ministrii s-au indatorat si in plan privat: au de dat 5 milioane de euro si au doar 3 milioane in conturi. Dupa Udrea, potrivit declaratiilor de avere, ministrul de Finante Sebastian Vladescu pare sa aiba si el somnul agitat. Cuantumul datoriei sale se ridica la 949.583,22 euro, constand in credite si ipoteci la Marfin Bank si la CEC Bank, precum si la anumiti furnizori. Majoritatea datoriilor sale sunt scadente in 2023. Pe locul trei se plaseaza ministrul de Interne, Vasile Blaga, cu un total al datoriilor de 478.789 euro. Doua dintre cele trei credite datorate unor persoane fizice sunt scadente in 2017, cel de-al treilea - contravaloarea unui apartament - urmand sa ajunga la scadenta la sfarsitul acestui an. Alti trei ministri indatorati activeaza la grupa mica a demnitarilor cu nelinisti nocturne, anunta Gandul.


Secretele Mineriadei: 1990, manipulari feseniste ca la carte


Inainte de sinistra descindere a minerilor in Bucuresti la 14 iunie 1990, publicatii precum "Adevarul", "Dimineata", "Libertatea" si "Azi" infierau fenomenul "Piata Universitatii" si partidele istorice. "Adevarul" se pretindea "cotidian independent", in timp ce "Azi" nu facea un secret din faptul ca este oficiosul Puterii. La carma diversiunilor din presa se afla, din umbra sau explicit, Silviu Brucan, un personaj-cheie al "regimului Iliescu", responsabil cu "directionarea" acestui segment din asa-zisa presa libera, anunta Adevarul.


Cum poate iesi Romania din criza


Lucian Croitoru crede că pentru a reduce deficitul bugetar, Romania va trebui mai degrabă să facă privatizări serioase, decat să crească taxele ºi impozitele. "Problemele bugetare erau previzibile. Nu ºtiam cat de mult va scădea producÃia, dar creºterile mari ale cheltuielilor bugetare in perioada 2005-2008 le-au făcut vulnerabile la orice scădere a producÃiei. Cu alte cuvinte, s-au pus bazele pentru o contracÃie fiscală involuntară in eventualitatea scăderii economiei. Era de aºteptat aºadar că va urma o contracÃie fiscală severă. Cei care au proiectat politica fiscală in perioada amintită nu au inÃeles această vulnerabilitate". Integral in Romania Libera.


Ambasadorul Italiei: "Daca vrei ca economia sa-si reia cursul, nu cresti taxele"


Investitorii italieni din Romania sunt multumiti de faptul ca Guvernul Romaniei nu a crescut taxele, a declarat intr-un interviu, pentru "EVZ", ambasadorul Italiei la Bucuresti, Mario Cospito. Si Italia a luat masuri asemanatoare, dar a evitat sa penalizeze categoriile profesionale care castiga putin, precum profesorii si politistii, a explicat ambasadorul. Totusi, a precizat el, pentru Italia, un salariu de 1.500 de euro reprezinta "o limita joasa medie".


Romania risca o investigatie a UE pe tema Hidroelectrica


Comisia Europeana (CE) va declansa o investigatie impotriva Romaniei, in cazul in care Ministerul Economiei si Consiliul Concurentei nu vor inainta, pana la data de 25 iunie a.c., explicatii cu privire la respectarea legislatiei in domeniul ajutorului de stat in cazul divizarii Hidroelectrica si a infiintarii celor doua noi companii, Electra si Hidroenergetica, au declarat pentru surse guvernamentale. Oficiul Concurentei din cadrul CE a fost sesizat in 23 aprilie a.c. de sindicatul "Hidrosind" din Hidroelectrica ca reorganizarea sistemului energetic, propusa si adoptata de Guvernul Romaniei, incalca principiile unei economii libere si concurentiale, precum si interdictiile comunitare in privinta ajutorului de stat. Ca urmare, Oficiul Concurentei de la Bruxelles a trimis o adresa Reprezentantei Romaniei pe langa UE, prin care solicita explicatii detaliate despre proiectul reorganizarii sistemului energetic, precum si punctul de vedere al Consiliului Concurentei pe aceasta tema, informeaza Puterea.


Cel mai important spectator de pe stadion


Pe minusculul stadion din localitatea Ovidiu, 22 de juniori musca cu crampoanele din gazon. Dintr-un Mercedes CL500 AMG cu ornamentele placate cu aur si cristale Swarovsky coboara in colbul parcarii doi pantofi negri din catifea. Cu pas relaxat, mustaciosul subtirel cu ochelari Prada si parul albit la tample urca in tribuna, asezandu-se intre microbistii de rand care scuipa coji de seminte si ii suduie birjareste pe copiii si arbitrii din teren. Calm, ca si cand ar fi unicul spectator, isi aprinde un Davidoff subtirel. E timisoreanul Cristea Opria, unul dintre cei mai versati "scouteri" de talente fotbalistice din Romania. E omul care cand merge la meciuri n-are echipa favorita, ci doar ochi bine deschisi, atenti la fiecare pasa exacta, dribling stralucit sau sut de gol si care-s jucatorii care repeta faze de acest gen. Pe cei mai buni ii ia sub aripa lui si-i creste "fotbalisti mari", scrie Romania Libera.


Administratiei Lacuri si Parcuri i-a sunat ceasul


Ca si cum n-ar fi de ajuns ca spatiile verzi din Bucuresti se transforma incet-incet in betoane ori ca aerul are calitatea unei mahorci trasa in piept pe stomacul gol, baietii de la Administratia Lacuri si Parcuri se ocupa cu ciuruitul bugetului, de parca tot banul asta public e un fel de pusculita la care orice afacerist conectat la politica de partid poate apela ori de cite ori doreste. Integral in editia tiparita a Academiei Catavencu.



de Mircea Barzoi HotNews.ro




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.