Ultima oră

Padurarul Titi Petrea, acuzat de cirligeni ca le taie padurile

Ciprian Fânaru
16 mar 2010 3195 vizualizări
Unii localnici nu mai vor ca acesta sa le pazeasca padurile, atit timp cit este cercetat tocmai pentru nereguli privind taierile u o parte dintre cetateni e hotarita sa ceara trecerea suprafetelor in administrarea altor ocoale, daca Titi Petrea va ramine pe functie u in replica, padurarul spune ca totul e o regie pusa la cale de primarul care ii este adversar politic

Padurarul Titi Petrea a taiat arborii din proprietatea persoanelor fizice dupa bunul plac, iar acesta in loc sa fie destituit si sa returneze paguba, ocupa bine mersi acelasi post in cadrul Ocolului Silvic Gugesti. Cel putin asta sustine un grup de cetateni din comuna Cirligele, care se plinge ca angajatul Diectiei Silvice (DS) ar face pe vataful. Povestea incepe in 2008, atunci cind Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare (ITRSV) Focsani a verificat, la cererea Georgetei Costache, cantonul 13 Perisoru si a gasit si inventariat cioate provenite de la arbori taiati ilegal. Titular de canton la acea data: Titi Petrea. La cererea citorva proprietari, OS Gugesti a trimis apoi in vara lui 2009 o adresa catre DS Focsani, pentru ca aceasta sa-si recupereze pagubele in instanta. Solutia data de Judecatoria Focsani pe 2 martie 2010, venita dupa o serie de aminari, a stirnit furia persoanelor pagubite. "Anuleaza cererea ca netimbrata" inseamna de fapt ca reclamantul "" DS Focsani nu a putut achita valoarea taxei de timbru. "La ora actuala merge prin sat si vrea sa sperie locuitorii, ca el are o adresa de la Traian Basescu sa fie din nou padurar. Umbla cu cine e la putere. E inadmisibil ca, dupa ce s-a intimplat, el imi pazeste in continuare padurea. Vreau sa il duca in alta parte, nu stiu, cum e posibil ca un om cu atitea pete sa aiba curajul sa fie angajatul Directiei Silvice. De ce nu ne-a obligat pe noi Directia sa achitam taxa de timbru?", isi revarsa nemultumirile Georgeta Costache, din satul Dalhauti. Potrivit adresei OS Gugesti, suma totala care trebuia recuperata e de 18.030 lei, "adunata" din imputatii si lemnul abandonat.


Primarul nu il vrea


Proprietarii de paduri si reprezentanti ai Ocolului Silvic Gugesti s-au intilnit week-end-ul trecut la Cirligele, una dintre problemele ridicate de acestia fiind chiar presupusele taieri ale padurarului. "Va aducem la cunostinta ca cetatenii comunei s-au aratat revoltati si indignati de posibilitatea reangajarii numitului Petrea Titi, acestia neacceptind ca padurile, proprietatea lor privata, sa fie pazite si administrate de o persoana condamnata pentru taieri ilegale", se arata in adresa trimisa de primaria Cirligele Directiei Silvice. Proprietarii si edilii vor sa stie de ce padurarul a fost reangajat, avindu-se in vedere ca acesta "era implicat intr-un proces de recuperare de prejudiciu tocmai cu institutia care l-a reangajat", dupa cum se mai arata in adresa trimisa de primarul Stefan Moscu catre seful Directiei Silvice. Edilul spune ca nu se va lasa pina cind Directia Silvica nu-i raspunde, ba chiar este dispus sa faca plingeri si la DNA in numele cetatenilor. In plus, edilul spune ca cei de la putere ar face presiuni pentru ca padurarul sa fie reangajat in sistemul silvic.


Nu va fi deocamdata concediat de sef


Petrica Tudosa, seful DS Silvice Vrancea, spune ca nu a vazut inca adresa primariei din Cirligele si ca momentan nu poate preciza daca Titi Petrea ramine sau nu pe postul de padurar la cantonul gugestean ori la alt canton. "Directia Silvica se afla in judecata pe rolul instantelor pentru o paguba de peste 8.000 de lei, produsa de padurarul Titi Petrea. Ca director, nu pot sa il dau afara, nici macar sa il suspend, pina cind instanta nu hotaraste definitiv daca a incalcat legea. Nu am luat nici o decizie. Am inteles ca cetatenii sint impotriva intoarcerii sale acolo. Din ce stiu de la cei de la OS Gugesti, oamenii ar vrea chiar sa isi retraga suprafetele de la ocol. Ei sint proprietari, asa ca daca sint si alte cauze, e posibil ca padurea sa treaca in administrarea unui ocol silvic privat, spre exemplu", explica directorul DS, care sugereaza totodata ca grupul contestatarilor silvicultorului e mai mic decit al celor care il vor in continuare paznic peste aurul lor verde.


"Toata treaba e regizata" b>


La rindul sau, padurarul Titi Petrea considera ca primarul Stefan Moscu si oamenii sai sint de vina pentru tot scandalul. "Toata treaba este regizata de unii care se tin de capul meu. E adevarat ca am diferende cu primarul, care a umblat prin sat ca sa stringa semnaturi impotriva mea. Marea majoritate a oamenilor sint foarte multumiti de activitatea mea. Au fost unele deficiente la padurile de stat, care sint mari si greu de administrat, dar pe acelea mi le-am asumat. Mai bine primarul isi vede de treburile sale si de gaurile din Primarie, dar asta e stilul lui! Puteti intreba pe oricare din cei 1.200 de oameni si 99 la suta vor spune ca nu au nimic cu mine. Oamenii primarului au facut intilnire sa-mi gaseasca mie cine stie ce, el este in spatele lor. Sa vedem la alegerile viitoare daca mai are sanse, mai ales ca-si pune lumea in cap", ne-a declarat in replica Titi Petrea, care-l acuza pe primarul Stefan Moscu ca pe un adversar politic. De altfel, dupa cum se anunta, cei doi ar putea fi contracandidati la alegerile locale din 2012, padurarul fiind sustinut de PD-L. (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.