Ultima oră

POLITICA: Basescu: Sunt cel putin 11 informari trimise presedintelui Iliescu si 50 lui Adrian Nastase despre ilegalitatile comise de Omar Haysam

Ziarul de Vrancea
13 nov 2009 524 vizualizări
Presedintele Traian Basescu discuta, joi, despre alegerile prezidentiale, despre contracandidatii sai si despre cei cinci ani petrecuti la Cotroceni, in cadrul emisiunii "Nasul" (B1tv). Seful statului a recunoscut ca a facut si o serie de greseli in mandatul sau, precizand ca nu este perfect si ca "nu exista o scoala a presedintilor".



Iata care sunt principalele declaratii ale lui Traian Basescu:


- Timp de cinci ani nu puteam sa intru in fiecare seara in disputele publice, nici personal, nici prin purtatorul de cuvant. Am preferat solutia mai retinuta, pentru ca orice s-ar fi intamplat s-ar fi zis "uite! Basescu e de vina. basescu a provocat scandal!"


- Nu am avut un obicei de a naste dispute, dar nici nu am putut sa tac intotdeauna. Obligatia mea a fost sa expun punctul de vedere al presedintelui.


- In mandatul meu, dincolo de a se fi intamplat destule lucruri pozitive, am facut si greseli. Una mare, care a conrribuit la decredibilizare, am promulgat legea salarizarii educatiei nationale, fiind convins ca se poate plati.


- Alta a fost declaratia mea din momentul dinaintea suspendarii cand am zis ca voi demisiona in 5 minute.


- O alta greseala am facut-o cand s-a rupt PLD-ul din PNL. In loc sa spun public ca exista riscuri pentru PNL si pentru alianta, am ales alt drum. Si cu o luna inainte sa se anunte formarea PLD-ului, l-am invitat pe Tariceanu la o discutie, I-am zis sa fie insotit de cel putin cinci oameni. A venit cu Radu Stroe, Hasoti si cred ca a fost si Crin Antonescu. I-am avertizat: "Ma tem ca se pregateste o rupere a partidului vostru". Ma temeam ca din ce in ce mai multi liberali mergeau catre domnul Stolojan. Le-am spus ce vad si ce cred ca se poate intampla si le-am cerut sa ia o solutie interna pentru a nu se rupe alianta. Greseala mea a fost foarte mare pentru ca nu am spus public toate astea si mai apoi s-a spus ca Presedintele vrea sa absoarba PNL-ul. Au fost greseli de management la nivelul conducerii partidului.


- Va pun o intrebare: Puteti sa-mi spuneti o singura privatizare dubioasa din timpul acestui mandat?


- Am facut bine ca am oprit unele privatizari. Criza ne-a aratat ca a fost bine ca am avut o resursa prin care statul se poate misca.


- Poate uneori mi-a lipsit tactul, nu neg. Chiar in abordarea cu partidele. Dar de aici pana la a nega un intrag mandat e o cale lunga.


- Nu voi crede ca se putea introduce o noua lege a salarizarii cand politica Guvernului Tariceanu a fost sa mareasca salariile ducandu-se in deficit si acum platim. De la o crestere de 7,1% anul trecut, am inchis anul cu un deficit de -5,4%. practi s-au cumparat voturi si acum ne-a prins factura.


- Acum vin peste romani destule lucruri neplacute. Pentru a se face economii la bugetul de stat, Guvernul a stabilit sa se stea in concediu fara plata 6 zile in noiembrie, 6 zile in decembrie. este o masura luata in plina campanie. Ce ar fi trebui sa-i spun lui Emil Boc? Imprumuta bani si nu-mi deranja campania electorala?


- Am zis ca voi candida si in conditiile astea in care parca inot contra curentului.


- Situatia actuala e ingrata. Un guvern suspendat, prin lege, nu are dreptul de a adopta legi, cum este cea a Bugetului de stat.


- Obiectivul suspendarii guvernului Boc a fost sa se stopeze legile care au tot fost asumate si sa puna un prim-ministru care sa anuleze, prin ordonanta de urgenta, decretul de organizare a referendumului.


- In baza Consitutiei din \'92 s-a construit un stat atat de scump incat populatia nu-l mai poate sustine. De unde sa mai generezi resurse pentru pensii sau salarii cand avem costuri duble fata de alte state europene pentru functionarea statului.


- La noi, fata de alte state europene, avem doua camere cu exact aceleasi atributiuni.


Care sunt cele mai importante realizari:


- Cel mai important lucru a fost semnarea acordului de aderare la UE in aprilie 2005 la Luxemburg si intrarea in UE in 2007.


- Privind la cifre - Salariul mediu in 2004 era 810 lei, astazi salariul mediu este 1.845 de lei. S-a dublat practic. Pensia medie era 231 de lei, astazi este 715 lei.


- Semnele ca se apropie redresarea au aparut in acest trimestru. In constructie avem o crestere de 13,2%. Agricultura - crestere 2%, nu fata de trimestru trecut, ci fata de trimestru trei al anului trecut. Incepem sa intram pe o curba de redresare.


- In cazul Omar Haysam exista o mare realitate: trei jurnalisti romani rapiti. Un scenariu care a devenit serios. A fost organizat de Omar Haysam. Intrasera organele statului pe el si vroia sa faca un serviciu puterii venite in 2004 in speranta ca i se vor opri dosarele.


- A scapat de sub control jocul si, va asigur, ca in momentul acela organismele statului au hotarat arestarea sa.


- Niciodata nu o sa am un regret ca m-am implicat in aducerea celor trei jurnalisti acasa. Eu am fost cel care a condus celula de criza. Satisfactia mea a fost ca am rezolvat fondul problemei.


- Dar poate v-ati intrebat de ce presedintele s-a asezat la sefia celulei de criza. Eram seful CSAT si nu puteam lasa nimenui altcuiva responsabilitatea recuperarii jjurnalistilor. Eu m-am asezat in fruntea acestui conclav al structurilor de securitate, dar aveam sefii de servicii care erau inca cei numiti de Ion Iliescu.


- Cand am fost informat ca suspect principal era Omar Haysam am cerut toata documentatia despre el. S-ar putea, daca va fi nevoie, sa mergem la desecretizarea documentatiei in cazul lui Omar Haysam.


- Acolo veti vedea cel putin 11 informari trimise presedintelui Iliescu si 50 trimise lui Adrian Nastase despre ilegalitatile pe care le comite Omar Haysam, dar cu toate acestea Haysam nu a lipsit din cel putin 20 de delegatii oficiale. Si multe informari cu privire la oameni din PSD care aveau legaturi stranse cu Haysam.


- Si Mohamad Munaf a fost alaturi de Ion Iliescu in mai multe deplasari.


- Dupa ce va trece campania electorala s-ar putea sa fiu nevoit sa fac publice aceste documente pentru a stopa tam-tam-ul pe care televiziunile il fac.


- De ce o fi fost Haysam cu sotia si Munaf cu sotia in avionul presedintelui la vizita din China, la vizita din Rusia sau la forumul romano-german, si nu pe domnul Johannis de exemplu.


- Aceste documente le putem desecretiza pentru ca nu mai au valoare operativa.


- Deosebirea dintre mine si alti politicieni e ca eu am avut abilitatea de a progresa. Altii au ramas la fel ca inainte de \'89.


- Intrebati-l pe Mircea Geoana de cate ori a fost chemat in Delta Dunarii de Sorin Ovidiu Vantu ca lacheu, sa primeasca indicatii.


- Ce spuneti de asta? - Te suna presedintele Romaniei, pe tine, presedintele Senatului, si tu nu-i raspunzi pentru ca discuti la telefon cu Vantu.... Nu a raspuns doua ore la telefon pentru ca discuta cu Vantu.


- Referitor la scandalul cu Mircea Dinescu - Am avut un sentiment de repulsie. Lasa-ma domnule, la ce vrei sa vii pe scena si sa spui lucruri simpatice cand tu in fiecare seara ma faci in toate felurile si spui toate minciunile cu putina? De ce sa vii pe scena cu mine la un miting electoral?


- Prioritatea zero, pentru un eventual urmator mandat, este modernizarea statului roman. Esenta modernizarii este modernizarea Parlamentului.


- Trebuie sa ne trezim din neglijarea agriculturii. Turismul trebuie sa-l valorificam si mai mult.


Referitor la vizita lui Mircea Geoana la Moscova.


- Nu pot decat sa va confirm ca Mircea Geoana a fost la Moscova. Ca sa aveti imaginea completa, aduceti-va aminte ca dupa luna aprilie, am spus "e bine ca pleaca din CSAT". Aveam in vedere exact acest lucru, nu poti sa fii vicepresedinte CSAT si sa pleci la intalniri organizate la Moscova fara sa informezi presedintele CSAT.


- Diaconescu a spus o minciuna cum ca Geoana ar fi informat toate organele statului cu privire la vizita sa la Moscova.


de Victor Cozmei HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.