Ultima oră

Functia lui Dumitru Dila, pe muchie de cutit

Eduard Popescu
6 apr 2009 2124 vizualizări
Dumitru Dila, inspectorul sef adjunct de la Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorilor Galati, ar putea ramine fara functie in aceste zile.

Mutarile in institutie se fac in urma unei reorganizari la nivel national, asa ca Oficiul pentru Protectia Consumatorilor Vrancea ar putea reveni unui om de la PSD, potrivit intelegerilor din coalitia de guvernare. Cu toate ca documentul de revocare din functie a ajuns la OJPC Vrancea prin fax inca de vineri, potrivit unor surse institutionale, Dumitru Dila a fost plecat la o reuniune profesionala la Constanta si a declarat ca nu are cunostinta de aceasta decizie. In aceasta dimineata, el este asteptat la sediul Prefecturii pentru discutii cu prefectul Raluca Dan. Dupa cum se stie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a reorganizat anul trecut oficiile judetene, iar Vrancea a fost arondata Galatiului, Dumitru Dila devenind astfel inspector sef adjunct. Odata cu schimbarea puterii, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor este de la sfirsitul lunii ianuarie social democratul Bogdan Marcel Pandelica, care l-a inlocuit pe liberalul Dan Vlaicu. Despre Dumitru Dila se stia ca este membru PNL, dupa ce a facut o escala si pe la PDL. (E. P.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 739408 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Oamenii de valoare trebuie sa ramana la conducerea institutiilor statului indiferent de mentalitate, gandire si ideologie politica; pentru ca acesti oameni nu fac politica partidelor politice.
, acum 739408 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Asta zic si eu, si zii asa ca-i zici bine. Toti cei ce doresc schimbarea cuiva, vor aceasta pentru a pune un incompetent , dar membru al unui anume partid, pentru a face jocurile cuiva, pentru ca vin citeste integral
, acum 739408 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Prostia asta e de cand e lumea si pamantul si de cand au fost inventate interesele politice. Meschinarii pentru unii si altii. Lasa-l pe omul bun acolo unde-i locul, iar daca a gresit atunci sa fie citeste integral
, acum 739408 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Tot poporul care-si uita istoria, risca sa o repete. Dar eu constat ca poporul roman, acesta tanar, cum vor ei sa-si zica nu prea mai stiu ei istoria, asa ca nu au avut ce uita, si pentru ei este ceva citeste integral
, acum 739408 zile, 19 ore, 5 minute, 34 secunde
Prin cate partide s-a plimbat Dila pentru a prinde o functie de conducere? Ca sa nu scape ciolanul din mana trece iar la PSD ca doar a mai trecut pe acolo!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.