Ultima oră

Rechizitoriu al groazei, in Dosarul coruptiei (IX)

Cristi Irimia
25 feb 2008 1268 vizualizări
Marian Oprisan, cu largul concurs al altor inculpati, a achizitionat Complexul Turistic din Cring fara o hotarire a CJ Vrancea u baronul zice ca vroia sa-i trimita pe focsaneni la Petresti pentru a-si scoate carte de identitate sau pasaport

"Caprioara", mon amour!

Ziarul de Vrancea prezinta astazi continuarea rezumatului rechizitoriului de 160 de pagini intocmit de procurorii DNA in "Dosarul coruptiei". Vom face referire in materialul de mai jos la achizitionarea Complexului Turistic "Caprioara", cu detalii despre manevrele facute de Marian Oprisan, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu sI Ion Costeanu in acest caz.

Astfel, FEDERALCOOP Vrancea detinea printre active Complexul de Alimentatie Publica si Cazare "Caprioara", situat in Cringul Petresti, la aproximativ 3 km de municipiul Focsani. Complexul a fost construit in 1980 si a functionat pina in 2002. Situatia juridica a terenului aferent nu era reglementata, apartinind Ocolului Silvic Focsani, cu care FEDERALCOOP avusese litigii, precum si cu CL al comunei Vinatori. Conducerea FEDERALCOOP a luat decizia sa vinda complexul, datorita cheltuielilor mari care necesitau intretinerea sa. CENTROCOOP Bucuresti a stabilit ca valoarea de pornire a licitatiei sa fie de 22 de miliarde de lei vechi. Pentru ca ofertele nu au venit, Marian Oprisan, presedintele CJ, a cerut Guvernului sase miliarde de lei vechi pentru « achizitia unor imobile pentru functionarea serviciilor publice de interes judetean si comunitar », precum si sapte miliarde de lei vechi pentru « reabilitarea sistemului de iluminat stradal » in Focsani. Drept urmare, in baza unei Hotariri de Guvern, din octombrie 2004, s-au alocat trei miliarde de lei vechi CJ Vrancea si cinci miliarde de lei vechi Primariei Focsani, « in vederea asigurarii finantarii unor obiective de investitii aflate in derulare ». Nici la momentul emiterii adresei catre Guvern si nici la momentul adoptarii HG, CJ nu luase in discutie o asemenea investitie. Girul asupra acestei chestiuni trebuia dat de consilierii judeteni, cei care prin vot trebuiau sa hotarasca modul in care aleg sa gestioneze eventualele achizitii facute de CJ.


Oprisan # 33 consilieri


Marian Oprisan a contactat ulterior conducerea FEDERALCOOP Vrancea si a negociat vinzarea "" cumpararea directa a Complexului Turistic, fara a avea nici un fel de hotarire a CJ. Pe 10 noiembrie 2004, s-a intocmit contractul de vinzare "" cumparare, achitindu-se prima rata de 3 miliarde de lei vechi. La data de 12 noiembrie 2004, CJ s-a intrunit pentru adoptarea mai multor hotariri, printre care si rectificarea bugetului, ocazie cu care, la capitolul « achizitie obiecte de inventar » se prevedea o cheltuiala de 3 miliarde de lei pentru « achizitie imobile pentru deservirea serviciilor publice judetene si comunitare », dintr-un total de 4 miliarde. Consilierii judeteni, audiati in calitate de martori au aratat ca nu au stiut despre ce este vorba si niciodata nu s-a discutat in CJ efectuarea unei asemenea achizitii.


Baesu zice ca n-a stiut ce face cumatrul Oprisan


« In acelasi sens a declarat si martorul George Baesu, fostul prefect al judetului Vrancea, actualmente deputat, care a aratat ca nu are cunostinta de nici un fel de intentii ale CJ Vrancea de a desfasura vreo activitate in Cringul Petresti si nu poate face nici o legatura intre necesitatea atribuirii unor spatii si achizitia acestui imobil, tocmai datorita faptului ca imobilul se afla intr-o padure la aproximativ 4 "" 5 km de oras", sustin procurorii. Mai mult, Oprisan este acuzat ca a mintit in timpul sedintei CJ din 12 noiembrie, cind a facut precizarea ca toate proiectele de hotarire au fost analizate si avizate in comisiile de specialitate ale CJ, afirmatie evident nereala. Procurorii au banuit, asadar, ca interesele lui Oprisan prin achizitionarea Complexului "Caprioara", erau altele. In zona, Oprisan si familia sa au citeva hectare de teren, iar in cazul unei investitii pretul pamintului detinut urma sa creasca. De altfel, si procurorii DNA fac referire la faptul ca mama lui Oprisan, Lucia Gerarde, detine 6,43 hectare teren arabil in Petresti, iar Marian Oprisan si fosta lui sotie 1,5 hectare. Conform unei note de fundamentare intocmita de Ion Costeanu, CJ ar fi urmat sa administreze 117 hectare de padure in Cringul Petresti, chiar in vecinatatea terenurilor detinute de familia Oprisan.


Fostul securist Ghetu a mintit


In finalul stenogramei sedintei CJ din 12 noiembrie se mentioneaza faptul ca au fost 12 voturi impotriva si 21 pentru, iar ulterior la rectificarea bugetului propriu, apare din nou o corectura, mentinindu-se tot 21 de voturi, cita vreme in minuta sedintei intocmita de catre secretarul general Toader Ghetu se mentioneaza in mod nereal ca rectificarea bugetului a fost hotarita cu un numar de 33 de voturi pentru. Aceasta este sustinerea procurorilor DNA, cu privire la fostul maior de securitate Ghetu, care se pare ca n-a scapat de obiceiurile comuniste ale trecutului.

Un raport al Camerei de Conturi Vrancea a scos la iveala si el neregulile cu privire la achizitia Complexului « Caprioara ». Pe parcursul anului 2005 CJ a continuat sa plateasca ratele prevazute in contract, fara nici o hotarire emisa in acest sens. Cu privire la suma de cinci miliarde de lei obtinuta din fondul de rezerva la dispozitia Guvernului sub pretextul reabilitarii sistemului de iluminat public din municipiul Focsani s-au facut verificari in cauza. Din acestea a rezultat faptul ca Directia de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Consiliului Local Focsani nu a avut nici un program de reabilitare cu privire la acest aspect. De altfel, retelele de iluminat public se afla in administrarea SC Electrica SA Focsani. In realitate, suma a fost folosita pentru achizitia de « mobilier urban », in fapt ornamente electrice de iluminat.


Buletin de Focsani, la Petresti


Cu ocazia audierilor, Marian Oprisan si Valeria Teodorescu au incercat sa motiveze in fata organelor de urmarire penala necesitatea atribuirii unor spatii pentru ATOP (Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica), SEIP (Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei "" Eliberare CartI de Identitate, Pasapoarte), inclusiv stabilirea sediului Comandamentului de Jandarmerie Vrancea. In eventualitatea in care am crede « gogosile » baronului, inchipuiti-va ca pentru eliberarea cartii de identitate sau a pasaportului trebuia sa va deplasati la Petresti. Miine vom prezenta acuzatiile in drept aduse inculpatilor cu privire la aspectele prezentate anterior. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.