Ultima oră

Poliţista care a produs accidentul de la Capelă va fi reaudiată

Gabriel Sava
2 oct 2016 7385 vizualizări
Dosarul a fost repartizat la un complet nou, prin desfiinţarea celui condus de Măndica Badiu u din iulie, poliţista nu a mai primit nici prelungirea dreptului de a conduce

Vineri a avut loc primul termen de după vacanţa judecătorească în dosarul accidentului din staţia de vis-a-vis de Capela Militară, produs de poliţista Monica Paula Gogu. Pe 17 octombrie se împlinesc doi ani de cand poliţista de la Serviciul Economic al IPJ Vrancea, aflată la volanul unui BMW X5, aparţinand unui coleg, a intrat în staţia şi magazinul din vecinătatea Capelei Militare, pe B-dul Unirii, rănind grav o tanără aflată în noaptea respectivă la muncă. Poliţista consumase alcool şi se afla în maşina cu alţi doi colegi, printre care se proprietarul autoturismului. Cei trei au fugit de la locul accidentului, susţinand că le-a fost teamă de reacţia taximetriştilor care intenţionau să îi linşeze. La termenul de vineri, dosarul a fost amanat pentru 28 octombrie, dată de la care judecătorul Cătălin Crăciun va începe să reaudieze părţile din acest dosar, după ce cauza a ajuns în vară la completul său. Dosarul a fost pană pe 24 iunie la completul judecătoarei Măndica Badiu, care a promovat la Tribunalul Vrancea, iar cauzele au fost repartizate aleatoriu la celelalte complete de penal din cadrul Judecătoriei Focşani. Dosarul poliţistei Monica Gogu a mai avut un termen intermediar în luna iulie, cand aceasta a solicitat prelungirea dovezii care îi permitea să conducă. “Respinge cererea privind prelungirea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice formulată de inculpata Gogu Monica – Paula”, se arată în decizia din 13 iulie. După repartiţia aleatorie, cauza a ajuns la completul judecătorului Cătălin Crăciun care, procedural, va relua audierea inculpatei, a părţii vătămate şi a martorilor din acest dosar. Este foarte probabil ca, la termenul următor, judecătorul să o reaudieze chiar pe poliţistă.

Ce au reţinut procurorii gălăţeni

Conform materialului de urmărire penală, Monica Gogu este judecată pentru vătămarea corporală a Elenei Haliciu, femeia care se afla în magazinul din staţia pe care BMW-ul condus de poliţistă a spulberat-o în momentul producerii accidentului. Pentru că femeia a avut nevoie, conform certificatului medico-legal, de 60-70 zile de îngrijiri medicale, fapta a fost încadrată drept vătămare corporală din culpă. Pentru că a plecat de la locul accidentului, poliţista este judecată şi pentru o a doua faptă penală. Legat de alcoolemia poliţistei la momentul accidentului, acesteia nu i s-a reţinut şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Asta pentru că, la momentul recoltării, la circa trei ore de la comiterea evenimentului rutier, subinspectorul de la SIF avea o alcoolemie de 1,00 grame la mie la prima probă şi 0,85 grame la a doua, care diferă însă de alcoolemia din momentul accidentului. În faza de urmărire penală, Monica Gogu a solicitat recalcularea alcoolemiei, care a fost admisă. INML Iaşi a considerat astfel, în urma recalculării, că poliţista avea 0,50 grame la mie, valoare inferioară celei de 0,80 grame la mie, de la care, contravenţia devine infracţiune. Partea vătămată a depus însă plangere în instanţă pentru soluţia de clasare pe conducerea sub influenţa alcoolului, a fost admisă, cauza fiind trimisă pentru completarea urmării penale la procurorii gălăţeni. (Gabriel SAVA)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
POLITIZDA, acum 2763 zile, 6 ore, 8 minute, 14 secunde
Si ce daca ba fraerilor,e smekera baaaaaa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.