Ultima oră

La Tîmboeşti, “Podul de piatră s-a dăramat, a venit apa şi l-a luat”

Alexandra TĂTARU
21 sep 2016 2335 vizualizări
Podul de 15 metri, ce traversează raul Slimnic şi care face legătura dintre satul Slimnic (Tîmboeşti) şi Cornetu (Slobozia Bradului), s-a rupt în urma ploilor abundente de zilele trecute

La cantitatea mare de apă pluvială căzută recent s-au mai adăugat şi cantităţile căzute în luna august, precum şi cele din luna mai.

“Lipsa unui sifon de scurgere a apei pluviale de pe partea carosabilă au făcut ca structura de rezistenţă să cedeze, structură care de fapt este mai puţin solidă, alcătuită din piatră peste tuburi şi părţile laterale consolidate cu plasă şi tencuială”, ne declară un localnic din Obrejiţa. Podul rupt şi actualmente impracticabil are o vechime de peste 20 de ani şi a fost de la început construit greşit, după cum ne declară primarul comunei Tamboeşti, Marian Pleşea. “Pentru lungimea de 15 metri au fost puse doar şase tuburi direct la bază, iar apa la niveluri mari se revărsa direct în acostament. La ultima evaluare, podul era subminat cu peste 1 m peste platforma asfaltată”, ne-a explicat primarul Marian Pleşea. Primarul mai afirmă că problema are o singură rezolvare care depinde foarte mult de răspunsul Ministerului Dezvoltării la o cerere de finanţare a unui proiect realizat şi depus de către Primăria Tîmboeşti cu mai mult timp în urmă. Proiectul are o valoare cu puţin peste 800.000 lei şi cu aceşti bani poate fi construit un pod nou şi solid. Comunicarea dintre localităţi, prin zona afectată, va fi întreruptă pană la refacerea podului. Transportul se mai poate efectua şi pe o rută alternativă pe un drum rural foarte prost sau pe Drumul Naţional. (A. TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.