Ultima oră

Ariile protejate din judeţul Vrancea, resurse naturale de patrimoniu şi ecoturistice (I)

Alexandra TĂTARU
28 aug 2016 5601 vizualizări
Ariile protejate reprezintă cele mai bune soluţii de conservare a habitatelor şi ecosistemelor u în Vrancea sunt 25 de arii protejate de interes naţional u turiştii pot practica ecoturismul cu condiţia să respecte regulile de protecţie a mediului

Ariile protejate din Romania în general, dar şi din Vrancea, în mod special, reprezintă zone cheie pentru conservarea biodiversităţii, dar şi spaţii ideale pentru practicarea formelor de turism ecologic. Din nefericire, educaţia pentru mediu, chiar dacă se face încă din faza preşcolară, se pare că nu este suficient de bine însuşită de către toţi adulţii, semnele prezenţei lor fiind evidente peste tot. Chiar dacă, în aparenţă, formele de degradare a mediului s-ar datora unor cauze naturale, în realitate ameninţările cele mai mari provin în urma unor activităţi antropice ale căror efecte se resimt atat imediat, dar şi pe termen lung. Ministerul Mediului şi Agenţiile de protecţie a mediului din teritoriu asigură cadrul legal prin care spaţiile cu valoare ridicată să fie protejate şi pentru generaţiile viitoare.  Ariile protejate reprezintă spaţii speciale, cu suprafeţe diferite, destinate protecţiei biodiversităţii sau a altor elemente naturale cu valoare peisagistică şi culturală ridicată. Se pot înfiinţa arii protejate în care prezenţa omului nu a fost semnalată vreodată sau arii în care elementele naturale au avut de suferit puţine modificări datorate activităţii acestuia. Înfiinţarea ariilor protejate reprezintă cele mai bune soluţii de salvare şi conservare a unor habitate şi ecosisteme, managementul acestora fiind extrem de important în contextul dezvoltării durabile.

 

ACDB este custodele ariilor protejate
 

Ariile protejate din Romania ocupă 20% din suprafaţa ţării, pe teritoriul judeţului Vrancea fiind un număr de 25 de arii protejate de interes natural cu suprafeţe diferite: Algheanu, Focul Viu de la Andreiaşu, Lunca Siretului, Lunca Siretului Inferior, Pădurea Merişor Cotul Zătuanului, Cascada Mişina, Căldările Zăbalei, Cascada Putnei, Măgura Odobeşti, Paraul Bozu, Muntioru Ursoaia, Şindriliţa, Stramtura Coza, Reghiu Scruntaru, Poiana Muntioru, Muntele Goru, Lepşa-Zboina,Pădurea Dălhăuţi, Pădurea Cenaru, Parcul Natural Putna, Tişiţa, Rapa Roşie, Pădurea Verdele, Lacul Negru, Groapa cu Pini, la care se adaugă situl de interes comunitar Soveja. În privinţa managementului acestora, ele se află în custodia Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi a Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB). ACDB este asociaţia care acţionează pentru conservarea speciilor de faună sălbatică şi a habitatului lor şi a fost înfiinţată oficial la data de 2 iulie 2003, însă activităţile întreprinse în domeniul conservării biodiversităţii de către membrii fondatori au debutat încă din anul 1999. În toţi anii de activitate, ACDB a derulat nouă proiecte dedicate managementului ariilor protejate, şapte proiecte dedicate conservării speciilor de carnivore mari şi două iniţiative dedicate dezvoltării comunităţilor din ariile protejate. În anul 2004, ACDB a înfiinţat Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice cu scopul de a salva şi reabilita exemplare de faună sălbatică. Din 2010, ACDB este custode al ariei naturale protejate Lunca Siretului Inferior. Iar din 2016, organizaţia a luat în custodie şi ariile protejate Soveja şi Râul Putna.
 

Turiştii pot vizita sectoare din ariile protejate
 

 

 

Unii turişti uită regulile de protecţie a mediului

 Pe teritoriul judeţului Vrancea există un număr de 25 de arii protejate de interes natural cu suprafeţe diferite, unele dintre ele destul de bine cunoscute de către potenţialii vizitatori, altele mai puţin cunoscute sau deloc. În cele ce urmează, dorim să vă prezentăm cateva informaţii utile despre fiecare arie protejată în parte, astfel încat să vă trezească interesul să le vizitaţi, dar în acelaşi timp să şi protejaţi acele spaţii peste care treceţi la un moment dat.
Rezervaţia naturală Algheanu este o arie protejată de interes geologic şi de peisaj,  situată  în bazinul hidrografic al Paraului Algheanu (valea Zmeului), pe un promontoriu al Dealului Dumei – Dumbrava, delimitată de Raul Putna, Pr. Vasui şi Pr. Leadova. În versantul stang al Pr.Algheanu se poate observa un masiv de sare, modelat de precipitaţii, generand un relief specific destul de spectaculos. Se poate ajunge prin Dj 205D (Focşani –Nereju), continuand cu DC 70 către Vrancioaia şi apoi pe un drum local care conduce pe Valea Paraului Algheanu.

Rezervaţia naturală de interes geologic Focul viu de la Andreiaşu de Jos este situată pe versantul drept al raului Milcov pe teritoriul localităţii Andreiaşu de Jos. Ocupă un sector al Culmii Titila, afectat pe o arie extinsă de alunecări de teren active. Structura geologică este marcată de falia Caşin - Bisoca, prin ale cărei fracturi profunde hidrocarburile gazoase ies la suprafaţă şi se aprind spontan, cu flăcări înalte pană la 30 cm. Se poate ajunge prin Dj 205 A, Focşani – Andreiaşu de Jos şi DC Andreiaşu de Jos – Andreiaşu de Sus.

Rezervaţia Lunca Siretului cuprinde trupurile de păduri de luncă Pădurea Neagră şi Pădurea Dumbrăviţa. Trupul Pădurea Neagră este situat la nordul localitătii Răduleşti, iar Pădurea Dumbrăviţa în zona mediană a sectorului de drum judeţean 204  Focşani – Galaţi. Ambele păduri reprezintă un important areal de refugiu al păsărilor. În rezervaţia Pădurea Neagră se mai întalneşte un important microrelief specific Luncii Siretului Inferior.

Aria protejată Pădurea Merişor - Cotul Zătuanului situată în zona Luncii Siretului Inferior  este dominată de o vegetaţie caracteristică pădurilor de tip şleau, puternic influenţată de existenţa unor braţe secundare desprinse din râul Siret şi Putna. Relieful minor include crovuri,, popine şi văi părăsite, microdepresiuni de albie maluri de albie. Aici se pot observa şi studia 141 specii de păsări specifice pădurilor de luncă. Majoritatea acestor specii migrează în lungul Văii Siretului şi folosesc zona „Cotul Zatonului” ca loc de odihnă în timpul migraţiei.

Cascada Mişina este o cădere de apă de circa 12 m

 Cascada Mişina  este o rezervaţie naturală de tip mixt, situată în bazinul superior al Pr.Mişina. Intensele procese tectonice din trecut au avut ca rezultat formarea unei căderi de apă de circa 12 m într-un ansamblu peisagistic deosebit. Din punct de vedere floristic, au fost identificate 122 specii de plante superioare, iar în habitatele forestiere dominate de fag şi pin se adăpostesc populaţii reprezentative de urs, lup şi ras prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie conform Directivei Habitate 92/43/CEE. Rezervaţia naturală Cascada Mişina se suprapune sitului Natura 2000, în cadrul Reţelei ecologice locale de protectie a carnivorelor mari din judeţul Vrancea. Se poate ajunge pe Dj 205D Valea Sării –Năruja, care se desprinde din DN2D, continuat cu DC 78 pană la Valea Neagră. Se urmăreşte apoi drumul forestier de pe văile paraielor Bălosu şi Mişina.
În ediţia de maine veţi putea citi şi despre alte arii protejate de interes naţional de pe teritoriul judeţului Vrancea. Descrieri detaliate cu privire la aceste situri se mai pot urmări şi pe paginile www.anpm.ro şi www.acdb.ro sau în literatura de specialitate. (Alexandra TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 2803 zile, 6 ore, 41 minute, 57 secunde
Din care birou vorbiti de arii protejate pe lunca siretului ca nu bate curealitatea: stane de oi ;balastiera caredistruge malul stang al ariei ;gunoaie aruncate pe toate potecile ariei ;branconajul citeste integral
autor, acum 2803 zile, 4 ore, 56 minute, 2 secunde
despre probleme neconforme cu realitatea s-au mai scris si se vor scrie articole speciale. Acum este vorba, in special, despre cunoasterea lor. Despre modul in care nu se prea protejeaza aceste citeste integral
ace, acum 2803 zile, 6 ore, 46 minute, 33 secunde
Poate introduceti si APM -ul inntr-o arie protejatea!
autor, acum 2803 zile, 4 ore, 59 minute, 30 secunde
in primul paragraf, de citit: ”Ministerul Mediului şi Agenţiile de protecţie a mediului din teritoriu asigură cadrul legal prin care spaţiile cu valoare ridicată să fie protejate şi pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.