Ultima oră

Cum poţi contribui la dotarea şcolilor colectând deşeuri electrice

Alexandra TĂTARU
10 aug 2016 1548 vizualizări
Patrula de Reciclare a adunat, la ediţia 2015-2016, până la 31 iulie, în întreaga ţară, 657.000 kg DEEE, un nou record de deşeuri

Mii de copii şi elevi din peste 160 de grădiniţe, şcoli şi licee din toată ţara vor începe noul an şcolar mai dotaţi pentru performanţă. Acest lucru este posibil datorită premiilor acordate prin programul Patrula de Reciclare. Şansele lor depind însă şi de susţinerea cetăţenilor, instituţiilor şi firmelor care colectează şi trimit la reciclare deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Prima etapă a premierilor Patrulei de Reciclare - ediţia 2015-2016  a avut loc în luna iunie. Au fost desemnate caştigătoare peste 88 de unităţi şcolare pe plan local (şase în Bucureşti şi câte două în fiecare judeţ). Acestea au avut posibilitatea de a alege premiile în funcţiile de analiza de nevoi: materiale didactice şi echipamente pentru dotarea şcolilor, excursii pentru elevi, echipamente IT (imprimante, calculatoare, laptop-uri), rechizite şi necesar de birotică. „Suntem mândri de voluntarii din program, profesori şi elevi, care sunt fericiţi să ştie că au adus un beneficiu şcolii întregi, prin performanţele lor. Mulţumim suporterilor care«colectând deşeurile electrice în beneficiul programului» au realizat mai multe lucruri bune: s-au eliberat de aparate inutile, au respectat legile de mediu, au protejat natura de poluare, au dat un exemplu de responsabilitate şi, nu în ultimul rand, au ajutat copiii să câştige premii care le vor folosi în următorul an şcolar!” declară Alexandra Arnăutu, managerul programului.

”Cursa” pentru premiile naţionale intră în linie dreaptă

Celor 88 de câştigători locali li se vor adăuga încă aproximativ 70 de Patrule, în luna septembrie, când Asociaţia RoRec va acorda premiile naţionale echipelor eligibile din primele trei judeţe unde se va colecta cea mai mare cantitate de deşeuri electrice pe cap de locuitor, în cadrul programului. Până în prezent, opt judeţe se află în topul competitorilor pentru premiile naţionale (în ordine alfabetică, nu în ordinea cantităţilor colectate): Covasna, Dolj, Harghita, Gorj, Iaşi, Olt, Sibiu şi Vâlcea. Luna august poate fi o perioadă decisivă pentru oricare participant. Oricare dintre celelalte judeţe poate intra în clasament, în funcţie de cât de mult se mobilizează să colecteze DEEE pentru copiii din Patrula de Reciclare!
Cantitatea colectată la ediţia 2015-2016, până la 31 iulie, în cadrul programului pe ţară, a fost de 657.000 kg, ceea ce reprezintă un nou record de colectare a deşeurilor electrice ca urmare a acţiunilor de promovare a comportamentului responsabil faţă de mediu în randul tinerilor şi profesorilor. „Oricine scapă de aparatele electrice vechi sau stricate până la 31 august, predându-le la reciclare, ajută copiii şi tinerii din judeţul său să câştige unul din premiile naţionale şi, astfel, contribuie la dotarea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor respective”, specifică iniţiatorii programului. (A. T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ana, acum 2820 zile, 2 ore, 19 minute, 57 secunde
Era bine daca spuneati in articol si locul unde putem sa predam astfel de deseuri. Chiar am cateva.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.