Ultima oră

Proiectul Primăriei Focşani pentru parcare prin sms, nefuncţional

Iulia Crețu
24 mai 2016 2489 vizualizări
Consilierii locali au reclamat faptul că s-a plătit o aplicaţie on-line care să-i scutească pe focşăneni de drumuri la Direcţia de Dezvoltare pentru a-şi lua un loc de parcare, dar care nu este operaţională

În urmă cu un an de zile, municipalitatea focşăneană dădea semne că vrea să aducă în vremurile noastre sistemul de parcare din oraş, anunţând, printr-un proiect de act normativ la acea dată, un sistem de plată a parcării prin sms sau prin emiterea de carduri preplătite care să ateste plata staţionării autoturismului în mod electronic. Între timp însă, Consiliul Local Focşani a adoptat, în ultima şedinţă ordinară din acest mandat, de săptămâna trecută, Regulamentul de parcare. La vot, aleşii au precizat că acest sistem electronic şi prin sms care funcţionează de ani buni în alte municipii, la Focşani, în prezent, dă eroare. Consilierii nu au explicat motivul pentru care nu mai funcţionează, cum nu a făcut-o nici şeful de la Direcţia de Dezvoltare, Laurenţiu Mocanu. “Acea aplicaţie pe care noi am plătit-o la nivel de teste să devină operaţională, nu funcţionează. În continuare este nevoie de trei drumuri pentru a rezerva un loc de parcare”, a spus consilierul independent Tudorel Trofin. “Acea aplicaţie, din păcate, stă în conservare. Cetăţenii nu pot vedea ce locuri sunt disponibile şi nici nu pot să-şi reserve un loc de parcare de acasă. Nu înţeleg nici eu de ce nu este operaţională aplicaţia on-line”, a spus şi social democratul Cătălin Vrabie. De asemenea, aleşii au votat amendamente la Regulamentul de parcare prin care limitează staţionarea pentru maşinile de marfă care aprovizionează magazinele, tarabele şi chioşcurile de la Piaţă. “Asta pentru a decongestiona situaţia de la Piaţa Moldovei unde maşinile de marfă stau parcate toată ziua”, a spus şi Bogdan Matişan, de la PSD.

Hingherii de maşini nu pot ridica în lipsa legii favorabile

Potrivit Regulamentului, tarifele pentru utilizarea parcărilor cu plată sunt stabilite la un leu/oră sau cinci lei/zi, tarife ce ar putea fi achitate şi prin sms, în momentul în care sistemul o va permite. De asemenea, Primăria propune emiterea de carduri preplătite, care pot fi încărcate cu valori între 10 şi 100 lei. În cazul cardului, acesta ar costa cinci lei la cumpărarea lui de la Direcţia de Dezvoltare. Un abonament lunar va costa 20 lei, unul trimestrial 50 lei, unul semestrial 80 lei, iar cel anual 120 lei. În cazul persoanelor juridice, dacă acestea doresc un contract de rezervare ar trebui să achite 600 lei/an. Preţurile pe care focşănenii care doresc loc de parcare de reşedinţă trebuie să le achite sunt următoarele: 10 lei/lună pentru persoanele fizice şi 50 lei pentru cele juridice. Pentru al doilea auto, tarifele sunt de 15 lei/lună pentru persoanele fizice şi 30 lei pentru cele juridice. Mai rămâne ca municipalitatea să amenajeze parcările din oraş, lucru care până în prezent nu este făcut tocmai în regulă, mai ales că unele  parcări de reşedinţă au fost delimitate prin praf şi multe nici nu sunt asfaltate. Consilierii locali au precizat că deocamdată nu este reglementat de lege sistemul prin care maşinile staţionate aiurea pot fi încălţate şi ridicate de hingherii auto. Pot fi luate însă maşinile care sunt parcate pe locurile speciale pentru persoanele cu handicap, cele care nu atestă că sunt ale persoanelor în cauză. (Iulia CREŢU)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.